Armata angajează aproape 3.000 de soldați și gradați profesioniști. Condiții

Ministerul Apărării Naționale anunță recrutarea candidaților în vederea ocupării a 2810 posturi de soldat/gradat profesionist – seria 2020.

Înscrierile se pot face de la distanță, online, până la data de 29 aprilie. Pentru începerea procesului de recrutare trebuie contactat personalul biroului recrutare-informare din cadrul centrului militar de care pretendenții aparțin cu domiciliul (vezi tabel mai jos n.red.). Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor de selecție după încetarea stării de urgență.

Criterii de recrutare transmise de Ministerul Apărării Naționale:

– vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
– absolvent cel puțin al învățământului general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (10 clase);
– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autoritățile române – doar pentru arma „auto” și/sau pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma <<geniu>>.

Articolul precedentPortal pentru reclamarea băncilor care nu amână ratele cetățenilor
Articolul următorOm s-a făcut! Amendă de 10.000 de lei și carantină pentru că a ieșit din izolare