Portal pentru reclamarea băncilor care nu amână ratele cetățenilor

 

Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția cetățenilor un portal unde oamenii pot reclama băncile care nu respectă prevederile ordonanței de urgență prin care se face posibilă amânarea ratelor până la 9 luni pentru persoanele fizice și juridice afectate de criza generată de noul ronavirus.

 

Lansăm la Ministerul Finanțelor Publice un portal, unde cetățenii români care întâmpină dificultăți în relația cu băncile pot să ne scrie și vom verifica dacă aceste norme sunt aplicate, așa cum le-am făcut noi, de către sistemul bancar. (…) Vom merge în sprijinul clienților. Știu că băncile s-au supărat acum și avem discuții cu ele în continuare, dar trebuie să înțeleagă că este o perioadă dificilă și pentru noi, ca Guvern, este foarte important ca oamenii să nu aibă această problemă. Critica băncilor o înțeleg, este un cost pentru bănci, îl vor suporta, dar trebuie să fim solidari și toți să suportăm o parte din acest cost. (…) Am făcut acest portal prin care oamenii ne vor spune din propria experiență dacă sunt probleme sau nu, dacă au fost refuzați. Pe mine mă interesează ca băncile să respecte întru totul normele de aplicare, care sunt făcute de Ministerul Finanțelor Publice”, a declarat, potrivit Radio Europa Liberă România, Florin Cîțu, ministrul Finațelor.

Acesta a subliniat că important este ca băncile să respecte întru totul normele de aplicare stabilite de ministerul pe care îl conduce.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Primăria achiziționează dispensere pentru toate scările de bloc
Articolul următorArmata angajează aproape 3.000 de soldați și gradați profesioniști. Condiții