August – septembrie, noul termen pentru inaugurarea stadionului

Stadionul din Târgu Jiu tinde să aibă perspectivele copilului cu mai multe moașe. Inițial au fost anunțate inaugurări cu Pandurii în cupele europene, iar astăzi, în presă, apar tot felul de declarații ale unor parlamentari care asigură electoratul că ei au vorbit, au intervenit unde trebuie pentru fi posibilă finalizarea investiției. Deputatul Mihai Weber a spus zilele trecute că în prezent se lucrează la documentațiile necesare în vederea alocării ultimilor bani, iar asta o știe după ce a purtat discuții pe subiect cu șefi din Ministerul Dezvoltării și ai Companiei Naționale de Investiții. Parlamentarul vorbește despre o inaugurare în acest an. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a bătut și el drumul Bucureștiului și crede că pe la fârșitul lunii august/începutul lui septembrie municipalitatea ar putea prelua obiectivul.

”După discuțiile pe care le-am avut la minister, sper ca la începutul lunii aprilie să finalizăm procedura, adică să primim acea hotărâre de guvern. Astfel ar fi posibil ca în luna mai să putem demara investiția, iar în august-septembrie să beneficiem de un stadion ultramodern”, a spus Romanescu.

Rămâne de văzut cum se vor mișca lucrurile, Sala Sporturilor a fost recepționată cu aproape doi ani întârziere, în codițiile în care autoritățile presate de apropierea unei competiții europene au suflat în permanență în ceafa constructorului.

Articolul precedentBulgăreală pentru independenţa justiţiei
Articolul următorMărțișoare pentru vederea unui tânăr. Vă așteaptă la Muzeul Județean