Meci terminat cu scandal la Băleşti, un suporter al gazdelor a intenţionat să intre peste arbitrii după terminarea unei partide din cadrul ligii a IV a. Echipa locală, Internațional, locul 3, 15 puncte, a primit vizita celor de la Petrolul Bustuchin, locul 2, tot 15 puncte, iar spiritele s-au încins când gazdelor li s-a anulat un gol pe motiv de ofasaid, spre finalul jocului, la scorul de 1-0 pentru formația din Bustuchin. Cum la finalul celor 90 de minute regulamentare, arbitrul a consfințit victoria Petrolului, un suporter a încercat să pătrundă la vestiare pentru a se răfui cu cei care au anulat golul Internaționalului. Au fost câteva minute de agitație, însă Poliția Locală a împiedicat persoana turbulentă să ajungă la arbitri. Aceasta a și fost amendată de poliție.