Baschet – Liga Națională: CSM Târgu Jiu câștigă și înregistrează a treia victorie consecutivă

 

CSM Târgu Jiu a învins de Laguna București, scor 91-74 (20-16, 23-20, 24-18, 24-2o), sâmbătă, la Sala Polivalentă din municipiu, într-un meci din cadrul etapei a XIII-a a Ligii Naționale de Baschet.
Bosniacul Arsenije Vuckovic a fost cel mai bun marcator al gorjenilor cu 25 de puncte marcate, iar americanul Dimitrius Underwood a terminat partida cu un triple-double.

Kresimir Basic: O victorie importantă

 

Este o victorie foarte importantă care ne menține șansele pentru faza superioară, dar va fi luată în calcul și dacă coborâm în play-out. În ceea ce privește meciul, a fost un meci destul de bun, în ciuda unor căderi. Când am reușit să fim foarte agresivi în apărare și am dat drumul la contraatac, am reușit să creăm o diferență consistentă. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun și în continuare, să luptăm pentru fiecare minge și la final vom putea vedea ce vom obține. Dacă oponentul va fi mai bun îi vom strânge mâna și îl vom felicita. Am creat un spirit de echipă, avem jucători constanți ca Dimitrius, dar și alții care ies la rampă în diferite partide. Este un avantaj că oricine poate fi omul meciului de la etapă la etapă. Când intră pe parchet trebuie să dea maximum”, a spus antrenorul CSM Târgu Jiu.

Articolul precedentSupărare în Bănie: Echipa lui Rotaru, doar egal cu Poli Iași. Petev: Sunt mulțumit de jucători și de caracterul de care au dat dovadă
Articolul următorDSVSA Gorj: Interzis la comercializarea cărnii și a produselor provenite de la porcul din gospodărie!