”Bizoni” de Gorj, amendați de jandarmii hunedoreni după ce și-au făcut de cap în Parâng

Mai mulți gorjeni au fost sancționați contravențional de jandarmii din județul Hunedoara după ce au fost surprinși cu mașinile de teren în zona naturală din Munții Parâng.

În data de 13 septembrie 2020, jandarmii montani hunedoreni au depistat şase bărbaţi au pătruns cu autoturisme de teren în zona naturală din munţii Parâng şi, respectiv, din munţii Vâlcan.
Cinci bărbaţi, cu domiciliul în judeţele Gorj şi Hunedoara, au fost depistaţi de jandarmii montani, după ce au pătruns cu autoturismele de teren pe traseul ce leagă staţiunea Parâng de Vf. Parângul Mic. Un alt bărbat, domiciliat în judeţul Hunedoara, a fost depistat de jandarmii montani după ce a pătruns în fondul forestier din zona Pârâul Negru, din munţii Vâlcan.
Jandarmii montani au sancţionat contravenţional conducătorii celor şase autoturisme cu amenzi în valoare totală de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic şi respectiv, Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, a transmis Jandarmeria Hunedoara.

Foto: IJJ ”Decebal” Hunedoara

 

Articolul precedentPromit ce a reușit deja Romanescu: Florescu și Popescu dovedesc că nu știu ce se întâmplă în Târgu Jiu
Articolul următorCiolacu, discuții cu șeful Pro România: Eu cu Victor Ponta nu am fost niciodată certat