Consilier local: PSD nu o să-i găsească prea curând contracandidat lui Romanescu, se ceartă în interior

Mihai Paraschiv, consilierul local “izgonit” de PNL Gorj, este convins că primarul Marcel Romanescu va obţine un nou mandat în 2020. Mai mult, acesta a declarat că actualul edil va avea şi majoritatea în Consiliul Local dintr-un simplu motiv: Romanescu îşi va face singur lista de consilieri. În opinia lui Paraschiv, partidul a greşit la precedentele alegeri, dar primarul liberal este omul potrivit să îndrepte această greşeală la viitoarea bătălie electorală.

”S-a greşit în anul 2016, se vede la numărul de consilieri pe care îi avem în acest moment. Cu o nouă strategie, stabilită de primarul Romanescu, probabil că în 2020 lucrurile vor sta altfel. Este normal, din moment ce va candida pentru funcţia de primar, să vină cu o echipă de consilieri care eu cred că va reuşi să obţină majoritatea”, a precizat Paraschiv la Radio Infinit.

Consilierul local a mai spus că PSD Gorj are şanse mici să recupereze terenul pierdut până la alegerile locale, iar Romanescu este favorit cert în 2020.

“Este normal ca social-democraţii să-şi dorescă să recâştige Primăria municipiului Târgu Jiu. Mai este puţin peste un an până la alegeri şi, nici până în acest moment, nu au un candidat. Nici nu cred că o să găsească prea curând, se ceartă în interior, sunt sondaje care nu se fac, eu cred că Primăria va fi câştigata în continuare de Marcel Romanescu”, a argumentat Paraschiv.

 

Articolul precedentIncredibil! Un important monument istoric din Târgu Jiu se restaurează cu tâmplărie PVC și geam termopan
Articolul următorAlegeri din pix? Deputatul ”de aia, pentru că parlamentarii merită pensii speciale”, vice la PSD Gorj