Craiova a învins Dinamo, la București. Bergodi: Poate anul acesta suntem pregătiți să luam titlul

 

Universitatea Craiova a învins Dinamo, 1-0, într-un meci al etapei a VII a, din Liga 1, disputat duminică seara la București. Golul care a trimis toate cele trei puncte în Bănie a fost marcat de Alex Cicâldâu, dintr-un penalti obținut de Marius Constantin în minutul 27.

După partidă, antrenorul juveților, italianul Cristiano Bergodi, a recunoscut că nu se aștepta să înceapă campionatul cu șapte victorii.

 

 

Se poate spune că a fost o victorie italienească, dar vreau să felicit băieții. Au făcut un meci bun, au avut o organizare bună. A fost o victorie muncită, cum se zice când nu se joacă un fotbal extraordinar, dar toți jucătorii aleargă, se luptă pentru minge. Ca să devenim o echipă solidă, trebuie să trecem și prin astfel de meciuri.

Am avut probleme înaintea meciului cu Vlădoiu, care este jucător U21, după aceea a venit accidentarea lui Marius Constantin, care s-a rupt probabil. Acolo s-a văzut caracterul echipei. Cred că și dacă erau Elvir Kolijc și Mihăilă, nu era un meci ușor.

Nu am vorbit cu Marius despre penalty. Nu pot să spun că a fost sau nu a fost. Am văzut că a căzut, probabil arbitrul a văzut mai bine. Era greu să-mi dau seama de pe bancă ce s-a întâmplat.

Nu mă așteptam să începem cu șapte victorii consecutive, mai ales că veneam după meciul pierdut cu CFR. A trebuit să începem campionatul cu tristețe, cu moralul la pământ, am vorbit mult cu jucătorii. Poate era prea devreme anul trecut să luăm titlul, acum poate suntem mai pregătiți.  Sunt echipe bune, FCSB, CFR, nu e ușor.

Dinamo e o echipă bună, este în căutarea omogenității, are jucători buni, tehnici, probabil când vor suda mai bine relațiile de joc, vor arăta mai bine. Nu e rușine să câștigi un meci din penalty, echipele bune trebuie să facă și asta”, a declarat tehnicianul.

Articolul precedentȘofer sancționat cu 20.880 lei, plus suspendarea permisului până în 2024
Articolul următorRomanescu, avertisment pentru italienii care reabilitează Calea Eroilor: Nu accept întârzieri la finalizarea proiectului