Nelu Pavel, consilier județean PSD, nu are liniște de când primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, refuză ca municipalitatea să mai cheltuie bani pentru susținerea târgului de vechituri, Coleus. Pavel a ajuns și la prefectul Ciprian Florescu, unde a căutat să rezolve doleanța, dar reprezentantul guvernului în teritoriu nu a avut nicio poziție. Liderul rromilor spune că sunt probleme cu plata chiriei și ar dori ca primăria Târgu Jiu să contribuie din nou cu bani. Actualul edil a luat decizia de a nu mai achita 18.000 de lei/lunar pentru chiria Coleus, fapt care l-a determinat pe Pavel să organizeze un miting și să amenințe cu altele. Acesta se plânge că primarul Romanescu iese din birou atunci când consilierul județean PSD reușește să intre pentru a-l îndupleca să revină asupra deciziei.