Funar vrea președinte! Promite că împarte poporului jumătate din bogățiile naturale extrase

Gheorghe Funar, fost primar al municipiului Cluj Napoca, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din noimembrie 2020, din partea Partidului România Noastră. Altă dată un lider regional, Funar transmite pe pagina de facebook a PRN un mesaj în care vorbește despre România, grădina Maicii Domnului și bogățiile ei care vor ajunge la români, nu la străini.

”Noi, românii, trăim în grădina Maicii Domnului, într-o țară extraordinar de frumoasă și foarte bogată în resurse naturale. Avem Roșia Montană, în Munții Apuseni, metale care nu există în tabloul lui Mendelev, dar pe lângă astea avem și diamante și exploatarea lor nu a început și majoritatea românilor nu știu că avem diamante”, arată Funar.

Aspirantul la prima funcție în stat continuă precizând că valoarea zăcămintelor de aur și argint a fost stabilită de specialiști la 10 mii de miliarde de euro și promite că banii vor fi împărțiți poporului.

”Banii intră în bugetul de stat iar din valoare bogățiilor naturale extrase anual, 50% să se împartă cetățenilor născuți și care trăiesc în România și se virează în cont, în fiecare an, o sumă în funcție de valoarea producției obținute. Poporul român va ajunge un popor bogat, un popor fericit, iar pe baza acestor sume uriașe care pot fi obținute din valorificarea bogățiilor naturale se vor strânge fondurile necesare pentru a începe acțiunea de reindustrializare a României ”, a mai spus Funar.

Articolul precedentVa candida pentru Primărie sau Parlament. Florescu: Plec din postul de prefect cu fruntea sus
Articolul următorRomanescu: Noul prefect este un om cu care se poate discuta