Gorj: Răfuială pe tarla. S-a pus cu sapa pe geamurile tractorului

Un bărbat de 37 de ani din Berlești, Gorj, a fost încătușat de polițiști după ce vineri, 19 aprilie, a spart, cu o sapă, geamurile și luneta unui tractor, în câmp.

La data de 20 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 37 de ani, din comuna Berleşti, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 35 de ani, din aceeași comună, cu privire la faptul că un localnic, i-a spart geamurile de la tractor.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii, iar, cu ocazia primelor cercetări, au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 36 de ani, domiciliat în aceeași localitate, se afla la discuit, pe câmp, cu tractorul agricol ce aparţine apelantului, a venit la el bărbatul reținut de polițiști şi, cu o sapă, a spart trei geamuri laterale şi luneta tractorului.

În aceleaşi circumstanţe, bărbatul i-ar fi adresat conducătorului utilajului agricol, ameninţări cu moartea”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentMinistrul Agriculturii, după Qatar și EAU: Investiții în abatoare pentru ovine, fabrici de procesare legume și o fabrică de lapte praf
Articolul următorGorj: L-au bătut la cârciumă. Bărbatul a fost dus la spital, cu ambulanța