Romanescu, în control, sâmbătă, la lucrările de reabilitare a Căii Eroilor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a mers, sâmbătă, să verifice modul în care firma constructoare se prezintă pe șantier, la lucrările de reabilitare a Căii Eroilor.

Chiar dacă este sâmbătă, se lucrează în continuare la Calea Eroilor. Lucrările sunt în grafic și totul este atent supravegheat de angajații Primăriei Municipiului Târgu Jiu, pentru că este vorba de un obiectiv extrem de important pentru oraș. De aceea am fost astăzi, împreună cu viceprimarul Bogdan Bejinaru, să urmărim modul în care se lucrează și să ne asigurăm că disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai mic.
Cred că am demonstrat până acum că nu sunt dispus să accept întârzieri. De aceea monitorizăm cu atenție stadiul fiecărei etape”, a transmis primarul.

Foto:

Articolul precedentGorj: Zeci de persoane amendate din cauza nerespectării măsurilor anti-Covid 19
Articolul următorCraiova a uitat să câștige. Papură: Nu cred că am greșit absolut deloc