Scânteia de vineri seara de la Jilț Nord a răzbătut în mai toate carierele Complexului Energetic Oltenia. După Jilț Nord, colegii de la Sud și Roșiuța au întrerupt lucrul, iar duminică, la schimbul doi au declanșat greva spontană și lucrătorii de la ELFCU Motru, Tismana I și II. Luni dimineața s-a anunțat grevă la Pinoasa și Lupoaia, vorbindu-se despre un protest și la Cariera Peșteana. Prefectul Florescu a fost duminică seara la protestatari din mai multe zone, aceștia transminându-i că îl așteaptă pe ministrul Energiei în Gorj. De altfel, la ora 8 ar fi trebuit să înceapă întâlnirea de la București, dintre reprezentanții ministerului și sindicatele din CEO.
Un miner de a pus pe versuri un îndemn la unitate,
PROTESTĂM ȘI NU CEDĂM:
Tismana 1 și 2
Sunt uniți ca și-n război
Cu Jițul fraternizează
Și Pinoasa îi urmează
Unitate între noi
Nu picăm pe locul 2
Vrem salarii mai decente
Nu pe minim
Vrem tichete
Unitate, dragi mineri
Vom învinge, suntem leii
Sperăm că va fi mai bine,
Hai să fim mai mulți de-o mie
Marius Crețan
14/01/2019