Imagini! Tragedie la Târgu Cărbunești: Un tânăr a murit strivit de o placă de beton

Un tânăr de 31 de ani, din Târgu Cărbunești, a murit miercuri seara după ce o placă de beton, sub care desfășura lucrări de construcție, s-a prăbușit peste el. La fața locului au ajuns salvatorii ISU Gorj și cei de la SAJ Gorj, însă nu s-a mai putut face nimic, bărbatul prezentând leziuni incompatibile cu viața.

‘La data de 21 august, polițiștii din cadrul Poliției Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apelul 112, de către o femeie de 61 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că la locuința vecinului său s-a produs un accident, în urma căruia o persoană a fost prinsă sub o placă de beton. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un bărbat de 31 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce construia un zid sub o placă de beton, neasigurată corespunzător, peste acesta a căzut placa, survenind decesul bărbatului”, a informat IPJ Gorj.

Galerie foto:

Articolul precedentRomanescu: Noul prefect este un om cu care se poate discuta
Articolul următorTăriceanu nu se grăbește să plece din ”guvernarea impotentă”. ALDE solicită o restructurare de amploare