Ion Iliescu împlinește 91 de ani

 

Ion Iliescu, fost președinte al României, împlinește 91 de ani, miercuri, 3 martie. Născut la Oltenița, județul Călărași, în anul 1931, fiu al Mariei Dumitru Toma (de origine bulgară, care l-a părăsit la numai un an de la naștere) și al lui Alexandru Iliescu, va urma activitatea politică a tatălui său, seniorul fiind comunist în ilegalitate până la înlăturarea regimului anti sovietic. Ion Iliescu este considerat unul dintre principalii actori care au făcut posibilă îndepărtarea de la putere și apoi execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu, în decembrie 1989.

Politic, fostul șef al statului este creditat încă de mulți români drept părinte spiritual al Partidului Social Democrat, formațiune politică al cărei președinte de onoare este.

Numele lui Ion Iliescu a fost alăturat unor episoade sângeroase ale istoriei naționale, dar, până în prezent, nu a fost condamnat pentru niciuna dintre multele acuzații care i se aduc public, prin diverse voci ale societății civile (morții ce au legătură cu evenimentele din decembrie 1989, după ziua de 22, și victimele mineriadei din 1990).