Pro România anunță, vineri, candidații partidului pentru șefia Consiliului Județean Gorj. Deputatul Alin Văcaru, șeful organizației județene, a anunțat că, în același context, vor fi prezentați și candidații pentru primăriile din Rovinari, Târgu Cărbunești și Tismana. Totodată, fostul prefect de Gorj a precizat că Pro România căută să meargă pe drumul său, fără anumite ”interacțiuni” cu alte formațiuni.
”O să îl anunțăm, vineri, în conferința de presă (candidatul la CJ n.red.). Și o parte din colegi, care vor candida la Rovinari, la Cărbunesti, la Tismana, o să îi prezint vineri, în conferința de presă. (…) Nu facem blat cu nimeni. Blaturile le fac alții. Am văzut că inclusiv ieri cei de la PSD au vrut să ne scoată din secțiile de votare. Am avut, eu zic norocul, sau au dat dovadă de înțelegere, până la urmă, când și-au dat seama că trebuie să existe și un membru Pro România în secțiile de votare pentru a nu se întâmplă lucruri care se întâmplau în trecut. Ieri ne scoseseră din secțiile de votare, azi s-a votat în Parlament, și mă bucur că a trecut legea în care și Pro România va avea reprezentanți în secțiile de votare. (…) Probabil, au vrut să ne arate pisica, nu știu, că nu vrem să facem alianță pe București, că avem candidați proprii, nu știu. Ei știu mai bine de ce au vrut să facă lucrul acesta, important este că nu s-a întâmplat și că lucrurile au revenit la normal. Este o decizie corectă din punctul meu de vedere, pentru că este normal ca și noi să avem reprezentant să urmărească ca tot procesul electoral să se desfășoare în condiții optime’‘, a declarat, la Radio Infinit, Văcaru.
Numele lui Ion Ișfan și Mihai Prunariu au fost vehiculate drept variante ale Pro România pentru Consiliul Județean Gorj. Rămâne de văzut cine va fi alesul partidului, cert este că Prunariu și-a dat demisia din funcția de consilier județean, joi, 9 iulie, cu o zi înainte de anunț.