Mesajul lui Cioloș de la miezul nopții: Nu mă joc cu mandatul primit de la președintele României

Președintele USR, Dacian Cioloș, premier desemnat, a transmis un mesaj în urma întâlnirii cu foștii parteneri de coaliție – PNL, UDMR, în care arată că a decis să aștepte până vineri un răspuns ce vizează o nouă colaborare la nivel de guvern.

Foștii noștri parteneri m-au rugat să aștept până mâine pentru a vedea dacă partidele lor sunt de acord sau nu să reformăm coaliția. Am decis să aștept până vineri. Nu avem prea mult timp la dispoziție, dar am decis să aștept, pentru că un eventual guvern susținut de Coaliție ar fi cel mai bun lucru acum.
În rest, nu mă joc cu mandatul primit de la președintele României, așa cum nu mă joc atunci când discutăm despre lunile care urmează.
Situația politică este instabilă, situația economică se degradează, situația medicală este dezastruoasă. Și, cu toate acestea, primesc întrebări peste întrebări despre jocurile politice care fascinează pe toată lumea în aceste momente. Nu cad pradă disonanței și am răbdare, pentru că în această perioadă trebuie ca cineva să aibă calmul necesar rezolvării unei crize.
Mi-aș dori să terminăm acest balet al divertismentului politic în care persoanele sunt mai importante decât rezultatul. Nu cer nimănui sacrificii politice, dar sper că încă suntem suficienți oameni maturi care să știe că soluțiile implică renunțare, poate o formă de sacrificiu, dar și diplomație. Avem un început de negociere și vă rog pe toți, cetățeni sau oameni de presă, analiști politic sau simpli pasionați de jocul politic, să înțelegeți că de rezultatul din aceste zile depinde viața multor cetățeni ai României.
Am fost azi întrebat și dacă am impresia că aș putea fi un premier de sacrificiu. Răspunsul meu e simplu: da, oricine își va asuma guvernarea în următoarele săptămâni și luni va face un sacrificiu. Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea. Mai mare sacrificiu decât cel de a guverna în această perioadă, din punct de vedere politic, nu cred că există. Nouă nu ne e teamă de acest lucru”, a scris, pe pagina de socializare, premierul desemnat.