Se întreține intenționat o stare de haos în jurul concursului organizat pentru desemnarea directorului Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu. Voit, haotic, fără niciun fel de argument legal, pe principiul scopul scuză mijloacele. Este tot mai evident, majoritatea PSD-ALDE-PSRo din Consiliul Local nu concepe ca un om ce nu se învârte în aceste anturaje politice să preia frâiele unei entități a municipalității, chiar dacă rezultatele examenului-concurs nu au fost contestate de nimeni.
Fără voia sa, Robert Bălăeț, în trecut portar și oficial al clubului Pandurii Târgu Jiu, este târât într-un scandal ce repugnă majorității cetățenilor municipiului Târgu Jiu. Candidat și câștigător al concursului pentru șefia CSM, fostul director de la Pandurii nu este acceptat de PSD-ALDE-PSRo. S-a ajuns până acolo încât Ion Iordache, liderul ALDE, să se prezinte la ședința de îndată a Consiliului Local și să se umple de penibil, acesta clamând neprezentarea proiectului de managment care să fie validat sau nu de consilierii locali. Cel ce se vrea dirijorul politic al Gorjului era obligat să știe că o comisie legal constituită A EVALUAT acel proiect, așa cum prevăd normele în vigoare. Ridicolul a atins cote maxime marți seara când ”evaluarea” unor ”pricepuți”, cel mai probabil din Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu sau din anturaj, a ajuns în mediul online, prin intermediul altei persoane, accentuâdu-se starea greață.
Cine a dat briciul pe mâna ”maimuțelor”? Se autoflagelează public, în vreme ce cetățenii se întreabă până unde poate merge un astfel de spectacol grotesc, până când interesele politice o să fie fluturate fără rușine în dauna nevoilor urbei.
Revenind, la ”evaluarea” proiectului de managment transmisă pe facebook, regăsim:
”nu puteți înființa echipă de fotba în liga a III a, deoarece Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu sunt acționari la Pandurii”, au transmis ”’ievaluatorii’ din spatele mesagerului.
Ideea a fost preluată dintr-o emisiune tv, unde s-a prezentat această variantă, dar ”ievaluatorii”, în disperare, nu au mai avut timp sau nu au mai putut face o mică analiză decentă. Există riscul ca Pandurii, echipa fanion a Gorjului, să nu mai poată contuinua, în ultimul timp vorbindu-se, din păcate, tot mai des despre faliment.
”Dacă nu se câștigă procesul, se intră în faliment, dar clubul nu va dispărea. Își va relua activitatea în liga a IV a”, spunea, de curând, Marin Condescu.
Mai mult, se discută tot mai intens despre legalitatea apartenței Consiliulului Local Târgu Jiu la acționariatul Pandurii Târgu Jiu, despre retragerea CL de acolo.
”Consiliul Local este partea deliberativă a municipiului, nu are conturi, nu are patrimoniu, nu are nimic. Nu are calitatea să fie membru fondator, treaba asta este foarte clar stabilită printr-o decizie a Curții Constituționale”, declara Viorel Petcu, consilier local, cel ce considera că trebuie trebuie modificat statutul și scos CL din rândul membrilor fondatori și, automat, al acționarilor clubului Pandurii.
Din aceste două exemple reies clar incertitudinile ce privesc rolul Consiliului Local și al Primăriei Târgu Jiu în echipa Pandurii, nu este sigur dacă ea va mai exista. În aceste condiții, orice candidat RESPONSABIL la șefia CSM era OBLIGAT să prezintă CETĂȚENILOR și comisiei de evaluare un proiect ce avea o soluție pentru continuarea fotbalului divizionar la nivel de municipiu. Mai mult decât atât, în discuție este vorba despre un proiect ce se întinde pe mai mulți ani, înființarea unor secții putând fi făcută pe parcurs, nu imediat.
Mai departe, ”ievaluatorii” și-au înnodat de tot șireturile și s-au dat loviți de adversar. S-a reproșat că în proiectul de management nu este specificat necesarul de baze sportive de antrenament/vestiare, mijloace de transport. După care, tot cu carul înaintea boilor, se vor știute disciplinele sportive ce se doresc afiliate. Toate acestea se vor lipsuri, deficiențe trecute în dreptul candidatului Băleț Robert, însă minimul raționament logic lipsește de nou. În primul rând, ca să vorbești despre baze sportive, transport și altele, trebuie să știi cu exactitate număr secțiilor pe disciplină înființate, nu invers. Mai departe totul se leagă. Deși candidatul a înaintat un buget, acesta va fi stabilit NUMAI de Consiliul Local, în funcție de banii disponibili. De abia după ce va fi stabilit bugetul CSM se va putea vorbi concret și aplicat despre numărul de secții, despre discipline sportive. În condițiile date, orice intenție trecută pe hârtie era MACULATURĂ.
Cât despre ”considerentele generale”, cooperarea între diverse entități sportive, acestea sunt obligatorii, totul trebuie să se încadreze în anumite norme legale. Chiar și activitatea unui Club Sportiv Municipal.