O închidem și pe asta? Uzina Sadu, pe marginea prăpastiei: Supraviețuirea nu merge la infinit

Situaţia de la Uzina Mecanică Sadu este tot mai grea. Primarul din Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru, se plânge că sprijinul parlamentarilor de Gorj este inexistent, iar fabrica şi-ar putea trăi ultimele clipe. Managerul Ilie Lăudat și-a dat demisia, la începutul lunii august, din fruntea UM Sadu, locul său fiind luat de Constantin Tănăsoiu. În opinia edilului, schimbarea nu are niciun sens dacă la unitatea industrială nu se vor face investiţii de milioane de euro în infrastructură. “Din păcate această stare de fapt, cu aceste interimate, nu cred că este una de bun augur. Dacă uzina supravieţuieşte în momentul de faţă, lucrul acesta nu poate să meargă la infinit. O spun foarte răspicat, uzina are nevoie de finanţare în ceea ce priveşte retehnologizarea. Lucrul acesta trebuie făcut dacă, într-adevăr, se vrea păstrarea acestui agent economic. Indiferent cine va fi director, dacă nu va avea sprijin din partea autorităţilor centrale, nu va putea face minuni”, a spus Bobaru la Radio Infinit.

Primarul a declarat că a purtat discuţii cu parlamenarii gorjeni de la PSD, dar incertitudinea de la nivel central nu a permis direcţionarea fondurilor necesare pentru liniile de producţie de la UM Sdu.

“Am discutat cu Mihai Weber şi Florin Cârciumaru, am avut multe discuţii pe tema aceasta, dar mi-au spus că nu este un ministru stabil. Să sperăm acum, când s-au aşezat lucrurile şi deja ne gândim la proiecţia bugetului pe anul viitor, pentru că anul acesta nu se mai poate face nimic, pe o procedură pe care o permite legea românească, un credit de angajament care ar trebui deschis pentru Uzina Mecanică Sadu, să poată să se facă procedurile prevăzute de lege. În al doilea rând, va trebui văzut, pe o perioadă medie de timp, cum stăm cu resursa umană, pentru că, încet-încet, UM Sadu va rămâne fără resursă umană”, a precizat Bobaru.

 

 

Articolul precedentPolitician gorjean, cu pistolul la dispoziție, în mijlocul protestatarilor. Jandarmii i-au avut grijă de armă
Articolul următorGorj: Ambulanțele ”taie” județul. Accidente la Iezureni, Telești și Vârț