Pietre pentru palmele muncite în Postul Mare

Rămânem noi
Buricul gogoloiului pământ
Îmi urlă totul în jur, după ce s-a întâmplat pe aeroportul din Cluj  cuvântul/termenul sclav e folosit ca o armă.
Una prin care vrea să se facă diferența.
Să se pună punct.
Pentru totdeauna.
Să nu mai miște nimeni, nici măcar pruncul nenăscut din pântecele mamei.
O armă năpraznică ce vrea să tranșeze un război.
Priviți, citiți, analizați.
Vedeți o urmă de solidaritate, observați cum că ”oamenii liberi” ar dori binele „sclavilor” sau îi compătimesc?
Simțiți cel pùțin MILĂ?
Nu!
La mijloc este doar URĂ.
Doar URĂ stârnită pe canale politice.
Ură și disperare.
Liniștit, mulțumit că mi-am impus să mă detașez de multe în ultimele zile, după nebunia ce a urmat evenimentelor de la Cluj, îmi permit să las aici câteva întrebări:
Nu dor, nu jignesc, caută simple și de bun simț răspunsuri.
– Dacă oamenii din poveste sunt sclavi, ce sunt gorjenii noștri care muncesc pentru 1.700-1.800 de lei (nici atât, în prea multe cazuri) la companii mari, puternice, din Târgu Jiu? Persoane care merg la serviciu sâmbăta și duminica. În ziua de Paști și la Crăciun. În ture. Firme românești, mari, din capitala Jiului de Sus
.
– Am citit, ”domnule românul este plătit cu mult mai puțin decât neamțul, italianul, austriacul, șamd…”
Adevărat.
Și îi spunem sclav.
Cu cât este plătit electricianul de la UM Sadu, cu cât cel dintr-o primărie? Dar un jurist? Dar un contabil? Vorbim despre români în România. Să comparăm, să ne raportăm. Cum e fraților, creștini în Postul Mare?
– Harnicii care au dat buzna pe aeroport să plece la muncă, nu la furat sau cerșit, (organizatorii trebuie să plătească cu vârf și îndesat) sunt considerați/etichetați sclavi.
Românul care muncește până îi sar ochii din cap pentru 1.300-1.400-1.500-1.600 de lei, aici, în țară, ce reprezintă, oare, pentru unii dintre cei ce incită (si cheltuie bani mulți pentru asta – a se vedea promovările online), parte indivizi ajunși pe căi necinstite acolo unde sunt și tremură de frica unor schimbări?
Ce ești mulțime, ce valoare ai în fața zmeilor zilelor noastre?
Să ne răspundem singuri. Destul cu naivitatea. Suntem obligați să vedem adevărul de dincolo de palavre.
Introspecțiuni dureroase.
Întrebări ce deschid răni numai acolo unde sufletul și mintea suportă rațiune și umanitate
Sezonierii în cauză sunt mai sclavi decât vașnicii lipitori de afișe?
Decât importanții ai căror părinți au slugărit și slugăresc pentru a-și vedea copiii sus, boieri, dirijori de umbre umane autohtone?
Să fie oamenii care au plecat să-și asude pâinea prin alte țări mai de batjocorit decât cei ce își dau votul pentru o găleată sau doi mici și o bere?
Întreb.
Caut răspunsuri.
Și continui.
Sclavi, sclavi, sclavi, țipă românii adevărați. Unicii, zic dumnealor.
Românași frumoși și deștepți.
Vă mai amintiți RSF Yugoslavia, miracolul din lumea socialistă, oaza de prosperitate a lui Tito?
Scuzați-mă, dar în cazul sârbilor e o adevărată blasfemie să te îndoiești de iubirea de țară.
Ei bine, oamenii au muncit în Occident.
Unii mai muncesc.
Și vor mai munci.
Românul ara pământul, prin ’92-’93, cu vaca (mai ară și acum), sârbul avea două tractoare în bătătură.
Cum e?
E. E într-un mare fel și asta se observă cu ochiul liber.
Sunt multe de zis, ar trebui să realizăm ce ar fi însemnat satele românești fără banii aduși din vest. Cum prea mulți copii nu ar fi putut merge la școală.
Dar nu e vremea bastonașelor și a liniuțelor.
Alte două chestiuni:
– toți cei care au ajuns/vor ajunge în Germania și aiurea vor fi testați. Nimeni nu scapă. Nimeni nu va bântui liber.
– dragi patrioți, naționaliști, români adevărați: în agricultură, în România, se muncește. Nu este interzis. Fermele nu s-au închis.
Simplu exemplu: Mielul, ceapa verde, brânza, toate vă vin la ușă. Nu cad din cer.
M-a atins asta cu sclavii în Postul Mare.
Ura. Patima. Răutatea.
Sunt cu ale mele în zilele astea.
Cu satul copilăriei și oamenii de acolo.
Cu stâlpi dați cu var pe la porți.
Cu mulțime de minuni care cresc pulsul.
Oameni buni!
Muritori care v-ați năpustit asupra „sclavilor”.
Incitați profesionist.
De ce credeți că prea mulți și cu prea mari interese nu au zis pâs! în cazul Țăndărei, în situațiile în care romii au ieșit pe ulițe, amenințând pentru ajutorul social sau atunci când s-a devastat în centrele de carantinare?
Ați văzut politicieni salvatori de țară care să comenteze că domnului din carantină nu îi place roșia?
Haideți să încercăm să răspundem.
Mai sunt întrebări. Grele. Grave. Dar nu acum.
Cu toții așteptăm Paștele.
Așa cum nu am făcut-o niciodată.
Anul ăsta va trebui să învățăm că mai puțin importat este să pregătim mesele pentru musafiri.
Ce lecție ne dă viața!
      – opinie –
Aurel Măceșanu