Primăria Târgu Jiu, pas înainte pentru modernizarea transportului în comun

Primăria Târgu Jiu ar putea obţine bani europeni pentru 15 mijloace de transport în comun.  Autorităţile locale au reuşit să obţină avizul Ministerului Dezvoltării în vederea actualizării şi depunerii documentaţiei la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Proiectul prevede achiziţia de noi mijloace de transport în comun, modernizarea sediului administrativ al Transloc, dar şi reabilitarea staţiilor de redresare de pe strada Islaz şi zona Pieţei Centrale. De asemenea, ar urma să fie realizată o nouă staţie de redresare în zona străzii Termocentralei.“Trebuie să facem dovada că toate documentele pe care le depunem sunt conforme cu ceea ce ne cer ei. Aici nu discutăm de o competiţie între oraşe, sunt proiecte de sine stătătoare pe care municipalităţile le depun pentru a putea fi finanţate”, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.Valoarea investiţiilor se ridică la 21 milioane de euro.

Articolul precedentCa să le fie bine! Record de funcționari în Gorj
Articolul următorPacienţii de la Spitalul Târgu Jiu vor fi trecuţi „la caserolă”