Racolate din țară, bătute și amenințate cu moartea pentru a se prostitua la Târgu Jiu

Persoane de sex feminin din alte județe au fost obligate să se prostitueze pe raza municipiului Târgu Jiu, transmit structuri de anchetă.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a desfășurat, miercuri, o amplă operațiune ce a presupus nu mai puțin de 87 de percheziții domiciliare:

Procurorii D.I.I.C.O.T. și ofițerii de poliție judiciară efectuează un număr de 87 de percheziții domiciliare și pun în executare 152 de mandate de aducere.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal și, nu în ultimul rând, identificarea și protejarea victimelor unor astfel de infracțiuni.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală”, a transmis DIICOT, structura centrală.

 

În unul dintre cazuri, procurorii au avut în lucru modul în care mai multe persoane de sex feminin au fost obligate să practice prostituția în diverse orașe din țară, printre care și municipiul Târgu Jiu.

 

La data de 24.11.2021, procurori din cadrul ST DIICOT Pitești, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Pitești, efectuează un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Vâlcea și Mureș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2020-2021, un număr de 6 suspecți au recrutat, prin metoda <<loverboy>>, 8 persoane de sex feminin, pe care le-au constrâns să practice prostituția pe raza municipiilor Târgu Mureș, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea, membrii grupului reținând sumele de bani obținute de către persoanele vătămate, din activitatea de prostituție. 

În activitatea infracțională, suspecții au transportat persoanele vătămate în diverse orașe din România, le-au cazat în moteluri sau apartamente închiriate, iar ulterior au postat anunțuri în vederea atragerii de clienți. 

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului au supravegheat atent persoanele vătămate, le-au restrâns libertatea de mişcare şi au folosit ameninţări şi violenţa fizică pentru a le constrânge să practice prostituţia. Persoanele vătămate erau lovite cu pumnii şi cu picioarele, ameninţate cu moartea şi cu săvârşirea unor infracţiuni îndreptate asupra copiilor minori, fiind ameninţate cu divulgarea către terţe persoane a faptului că acestea se prostituează”, a transmis Serviciul Teritorial Argeș. 

 

 

Document:

 

Articolul precedentNou prag de viteză a cărui depășire va conduce la suspendarea permisului pentru 120 de zile
Articolul următorPandurii a pierdut la Curtea de Apel: Primăria Târgu Jiu are drepturi depline asupra stadionului