Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat de ce nu concepe o scădere a numărului de clase în unităţile de învăţământ de pe raza municipiului. Decizia este injustă pentru copii, părinţi şi profesori, iar şcolile din Târgu Jiu sunt “vânate” de elevi din tot judeţul datorită pregătirii cadrelor didactice şi a capacităţii de cazare, este de părere edilul. Hotărârea nu trebuie luată în pripă, a mai spus Romanescu, ci după consultări între factorii decidenţi. Edilul a arătat că nu este normal să reduci numărul de clase la o școală care are 500 de candidați la 200 de locuri în Planul de Școlarizare, în timp ce la o unitate ce nu înregistrează niciun candidat să nu aibă loc reașezări.
“Nu poţi să iei o astfel de decizie, pentru că aici vorbim de soarta unor copii, de soarta familiilor lor sau de soarta profesorilor. Cred că, la momentul acesta, este o lipsă de comunicare între directorii unităţilor de învăţamânt şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Eu, de fiecare dată, m-am întâlnit cu directorii unităţilor de învăţământ pentru a putea să le prezint un proiect bazat pe argumente. Cel mai bun argument este un anumit indicator pe baza căruia să faci evaluarea necesară: performanţa la BAC, rezultatele copiilor din unităţile de învăţământ respective, capacitatea de cazare”, a afirmat edilul.
Romanescu a vorbit şi despre necesitatea de a reprofila clasele la cerinţele angajatorilor, dar şi despre posibilitatea comasării a anumitor licee.
“Între licee şi colegii este o competiţie. Cel care este atractiv, după părerea mea, va rămâne cu viabilitate, şi ca posturi, şi ca entitate. Cel care nu este atractiv va trebui, cumva, să găsească o soluţie, să se realize o anumită comasare între unităţile de învăţământ. Trebuie să ţinem la calitatea actului de învăţământ şi la păstrarea catedrelor titularilor din învăţământ. Trebuie o reprofilare a claselor şi în funcţie de cerinţele pieţei. Toti timpul trebuie să te adaptezi la ceea ce îţi cere piaţa”.