România noastră: Șofer băut, reținut după ce a mușcat polițistul care încerca să îl imobilizeze

Un bărbat din Vrancea a mușcat un polițist, joi 8 iulie, încercând astfel să îl împiedice să îl imobilizeze. Suspectul s-a urcat băut la volan, a provocat un eveniment rutier, după care a încercat să se facă nevăzut.

În cursul nopții, ora 02.55, Dispeceratul Poliției Municipiului Focșani a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în municipiul Focșani. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit zona, fiind identificat la scurt timp de polițiști, pe o altă stradă din municipiul Focșani. În timpul legitimării, conducătorul auto a demarat în viteză, autoturismul pe care-l conducea fiind blocat la câteva străzi distanță, la aproximativ 1 km.

Întrucât se manifesta agresiv și nu coopera, polițiștii au imobilizat bărbatul. Precizăm că acesta a opus rezistență, adresând injurii și agresându-l fizic (prin mușcătură) pe unul dintre polițiștii care intervenea. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere comiterea infracțiunii de ultraj, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, iar
astăzi magistrații au dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis IPJ Vrancea. 

 

Foto: Monitorul de Vrancea

Articolul precedentOrdonanță! Condiții stricte pentru creșterea porcilor de persoanele fizice. Se pregătesc amenzi usturătoare
Articolul următorTârgu Jiu: Hoți surprinși în cartierul 9 Mai cu ”prada” asupra lor