Salariat din Târgu Jiu cu aproape 2,4 miliarde intrați pe card într-o lună

Clubul Pandurii Târgu Jiu pare o fantomă rătăcită prin liga a doua a fotbalului românesc, iar cei care au ucis-o se încurajează, caută ”eroul” care, cu sânge rece, să bată țărușul în inima a ceva ce se încăpățânează să mai stea la aparate. Zilele astea se va judeca din nou falimentul și se așteaptă un act de deces oficial. Certificatul pentru liniștea mult dorită de cioclii.

Cauzele prăbușirii sunt multe, acuzele au curs și mai curg, dar nimeni nu vrea să dea explicații despre ce s-a întâmplat după ianuarie 2014. Cum de un club care cheltuise cu personalul nici 1,3 milioane de euro/an a ajuns la ”performanța” ca într-un timp relativ scurt să aibă înregistrați în actele contabile 9 milioane de euro pentru aceleași operațiuni.La Pandurii, numărul celor aflați pe ștatul de plată ajunsese la 120, o adevărată făbricuță, mare parte dintre aceștia fiind protejați ai sistemului care conducea județul. S-a aruncat cu bani în stânga și în dreapta, prioritar nu a fost viitorul clubului de fotbal, ci mulțumirea unor recomandați politic.

235.393 de RON i-au intrat pe card lui Narcis Răducan, într-o perioadă în care jucătorii nu erau plătiți cu lunile, iar clubul pe care îl conducea se îndrepta spre insolvență. Fostul președinte de la Pandurii, demascat ca ilegal de instanțele de judecată, dar cu sprijin politic, a avut grijă ca în nici 30 de zile calendaristice să-și pună contul la îngrășat, fără să-i pese vreo secundă de ce se va întâmpla cu echipa din Târgu Jiu. În perioada 14 iulie 2016 – 10 august 2016, prin patru tranzacții bancare prietenii cu putere ai lui Răducan au încercat să-l aducă pe acesta cu plățile la zi. Mai mult, să-i achite și comisionul pentru vânzarea unui jucător, situație nemaiîntâlnită în lumea fotbalului. Ceilalți nu mai contau, se mai făceau ceva plăți tot cu dedicații, plus un praf de mărunțiș aruncat în ochii celor fără pedigree. În scurt timp, memoriile fotbaliștilor neplătiți au obligat la soluția disperată numită insolvență. Iată, acte oficiale care demonstrează că nimeni nu a vrut nici măcar în ceasul al doisprezecelea să salveze Pandurii Târgu Jiu. Aceștia nu sunt ultimii bani pe care Răducan i-a încasat de la Pandurii, până la plecare a mai semnat ștatul.Avem:

– 14.07.2016……….37,601.00 RON

– 14.07.2016……….37,601.00 RON

– 09.08.2016……….37,601.00 RON

– 10.08.2016……….122,590.00 RON

Articolul precedentPasiunea neștiută a ”gorjencei poleită cu aur”
Articolul următorPrima ninsoare a scos 50 de utilaje pe drumurile din Gorj