Sindicatul Liber Roșia îl trimite la colț pe deputatul Vîlceanu

Camera Deputaților este ultima stație în parcursul modificărilor Codului Silvic către legiferare, simplificarea procedurilor privind defrișarea unor terenuri a fost votată în Senat. Complexul Energetic Oltenia are nevoie de aceste modificări ca de aer, compania nu reușește să obțină avizele pentru defrișarea unor păduri, situație în care mai multe fronturi de lucru sunt blocate. Vestea bună s-a transformat în scandal în Gorj, liberalii fiind acuzați că nu au susținut demersul la Codul Silvic. Deputatul Dan Vîlceanu a răspuns acuzațiilor menționând că o parte dintre colegii săi senatori au votat ”pentru”.

Neinspirată declarație. Sindicatul Liber Emc Roșia a intervenit în forță și a publicat online detalii despre votul din Senat. Nimeni de la PNL nu a votat ”pentru”, situație detaliată cu probe de sindicaliști.

”Voturile împotrivă, domnule deputat Dan Vîlceanu, au fost date de PNL , cu 21, și de USR, cu 9. De aici reiese că dumneavoastră încercați, ca de fiecare dată, să manipulați opinia publică din Gorj. De ani și ani de zile, Cariera Roșia este blocată din cauza familiei dumneavoastră, punând în pericol funcționarea ei. Dar și mai grav este că sunt puse în pericol mii de locuri de muncă. Acum, că sunteți deputat de Gorj, ar fi trebuit, mai mult decât oricând, să vă intereseze soarta gorjenilor”, se arată într-o postare pe facebook, pe pagina sindicatului.

Sindicaliștii l-au avertizat pe Vîlceanu că vor fi cu ochii pe el în momentul în care modificările vor fi supuse dezbaterii și votului în Camera Deputaților. Parlamentarul a reacționat rapid, tot pe rețeaua de socializare, precizând că a făcut o nefericită confuzie pe care o regretă.

”Îi asigur pe angajații CEO și locuitorii județului Gorj că voi vota această lege, atunci când ea va ajunge în Camera Deputaților. Totodată, am declarat jurnaliștilor că o parte din colegii din PNL au votat pentru acest proiect. Trebuie să spun că am făcut confuzie cu un alt proiect, legat de fondul forestier ”, a scris deputatul.

Galerie foto:

Articolul precedentBogoi vede jucători de la Pandurii la reprezentativele României
Articolul următorCând Boza spune lucruri trăznite și cade în ridicol