Spitalul Județean va avea două ambulanțe proprii

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a anunțat că Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va avea la dispoziție două ambulanțe, autospeciale cu care să fie transportați, între sediile unității, pacienții.

Am discutat cu colegii mei, cu furnizorul, și, cu siguranță, vor respecta termenul de aducere a ambulanțelor, undeva în luna septembrie, 15-16 septembrie. Se lucrează la ele, sunt aduse din curtea furnizorului. Sunt cele două autospeciale cerute de Spitalul Județean pentru a efectua transportul între sediile unității. De fiecare dată timpi erau foarte lungi atunci când se cerea sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean și am preferat ca transportul care nu necesită echipaj și medic de specialitate să fie făcut cu autospecialele Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu”, a precizat președintele Consiliului Județean.