Tânăr introdus în arest! Obișnuia să se urce la volan, deși nu avea permis de conducere

Un tânăr care pare a-și fi făcut un obicei din a se urca la volan, deși nu posedă permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat penal.

La data de 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 25 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, bănuit de săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană  care nu posedă permis de conducere.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 10 ianuarie a.c., tânărul ar fi condus un autoturism pe DC 26 Poenari, iar cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a informat IPJ Gorj.

În caz, procurorul a stabilit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Articolul precedentMinistrul de interne vrea ca polițiștii locali să păzească școlile
Articolul următorTotul la vedere! Romanescu prezintă investițiile din municipiu și sumele alocate pentru fiecare lucrare