Totul la vedere! Romanescu prezintă investițiile din municipiu și sumele alocate pentru fiecare lucrare

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a transmis că va face public bilanțul activității sale din 2019, etapă cu etapă, prezentând public sumele alocate pentru fiecare investiție. Edilul caută, astfel, transparența, angajament luat în fața cetățenilor.

Dragii mei, ca la orice început de an, urmează o perioadă a bilanțurilor, a prezentării activității anului ce tocmai a trecut. Este, cu atât mai mult, în baza a ceea ce s-a întreprins, o bună ocazie de a evidenția și ceea ce urmează. Așa cum am promis, o să vă prezint situația tuturor investițiilor pe care le-am făcut în acești ani în municipiul Târgu Jiu. Voi preciza sumele cheltuite, dar și ceea ce s-a făcut efectiv, pentru că totul a fost documentat, în așa fel încât să fie cât mai transparent. De altfel, aceste investiții sunt vizibile și pot fi verificate de oricine.
Așa cum mi-am propus de la bun început, am avut în vedere câteva sectoare prioritare la Târgu Jiu. Cel mai important dintre acestea este învățământul. Am considerat că este extrem de important pentru municipiu ca toți copiii noștri să aibă șansa unei educații de calitate, să poată învăța în școli moderne, dotate corespunzător. Sănătatea, sportul, infrastructura rutieră (de la amenjarea unor străzi, reabilitarea altora și până la construirea de sensuri giratorii), canalizarea orașului, parcările rezidențiale, extinderea și reamenajarea iluminatului public, trecerea cablurilor în subteran și iluminatul eficient pe bază de led, toate aceste investiții vor fi prezentate, în zilele următoare.
Fie că este vorba de bugetul local, fie că este vorba de fondurile europene pe care le-am atras la Târgu Jiu (peste 60 de milioane de euro), toate aceste investiții au început să se evidențieze și fac loc proiectelor care urmează.
Mai trebuie menționat un aspect aici. Din anul 2017 și până acum, bugetul alocat de autoritățile centrale pentru municipiul Târgu Jiu s-a diminuat drastic. Ba mai mult, începând cu 2019 primăria trebuie să suporte și cheltuielile legate de persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. Cu toate acestea am reușit să investim mai mult ca niciodată. Și am reușit, pe lângă aceasta, să organizăm și spectacole sau festivaluri care au acaparat atenția tuturor.
De mâine, voi prezenta toate aceste investiții, începând cu zona de Nord a municipiului Târgu Jiu, cu fotografii, precizând sumele alocate tuturor obiectivelor pe care le-am avut în vedere”, a arătat Romanescu.

Articolul precedentTânăr introdus în arest! Obișnuia să se urce la volan, deși nu avea permis de conducere
Articolul următorReunire: Pandurii a pierdut și căpitanul, dar antrenorul Cojocaru este optimist: O să facem treabă bună!