Târgu Jiu: Maidanezii vor fi adunați de pe străzi și duși în județul Hunedoara

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, revine cu propunerea realizării, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, a unei asociații care să gestioneze problema câinilor fără stăpân din Gorj. Deocamdată, autoritățile locale au semnat un parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară din Hunedoara, care administrează problema patrupedelor în județul învecinat.

Noi, ca autorități publice locale, trebuia să constituim, pe lângă Consiliul Județean, pentru că nu putem să o facem noi (primăria – n.red.), un ADIA la nivelul județului Gorj. Așa a fost rezolvată problema în Hunedoara. S-au asociat toate localitățile, a venit fiecare cu câte o contribuție. Așa puteam rezolva problema, puteau să fie înființate cinci padocuri pe raza județului Gorj, undeva în zone nepopulate, iar ca autorități publice locale puteam gestiona această situație. Am discutat cu mai mulți primari, sperăm ca Consiliul Județean să dezvolte un ADIA și pe acest fenomen. La Târgu Jiu, suntem printre puținii care avem padoc”, a explicat Romanescu.

Edilul a vorbit și despre obligațiile pe care le are asociația din Hunedoara în perioada următoare.

Avem o perioadă de grație în care asociația de la Hunedoara trebuie să preia toți câinii de pe străzile din Târgu Jiu. Va avea un grafic după care se va prezenta la Târgu Jiu pentru preluarea câinilor fără stăpân. Îi vor transfera în primă fază în padocul din Târgu Jiu pentru o perioadă de 14 zile. Orice cetățean, care a fost deposedat de animal, poate să se ducă să și-l ridice. După 14 zile, aceste animale pleacă spre padocul Hunedoara sau spre adopție”, a precizat edilul.

Articolul precedentFostul pandur Eric, măcinat de probleme medicale: Există posibilitatea să-mi fie amputat piciorul
Articolul următorRomânia: Agricultorii fără Bacalaureat nu vor primii subvenții APIA! Nu ai diplomă, nu dai cu sapa