Târgu Jiu: Patru indivizi încătușați! Au atacat doi tineri care stăteau pe o bancă. Un agresor a lovit și cu cuțitul

Patru tineri din Târgu Jiu și Godinești au fost reținuți de polițiști, miercuri, după ce au atacat și agresat fizic alți doi tineri.

 

La data de 29 martie a.c., polițiști din cadrul  Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Godinești bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cei patru tineri ar fi agresat fizic alți doi tineri de 24 și 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau pe o bancă de pe raza localității de domiciliu, lovindu-l pe primul în zona capului, iar pe cel de-al doilea rănindu-l cu un obiect tăietor-înțepător în zona coapsei.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentMeteo: Vremea se încălzește treptat
Articolul următorTârgu Jiu: Când începe activitatea în cele două noi fabrici de la Bârsești. Sute de noi locuri de muncă