Karatiștii de CS Brandt Dojo Kyokushin Târgu Jiu au înregistrat performanțe notabile la Campionatul Național IFK Kyokushin 2018, competiție desfășurată la Avrig-Sibiu, chiar de Ziua Națională a României. Zeci de medalii pentru sportivii gorjeni, dintre care 4 de aur, 9 de argint și 19 de bronz. Roade bogate pentru copiii pregătiți de Marian Brandt, rezultate obținute în urma unei munci asidue.
”Avem 4 campioni naționali, 9 vicecampioni și 19 locuri III, atât la Kata, individual și pe echipe, cât și la Kumite. Copiii s-au descurcat foarte bine, au fost motivați. Se putea și mai bine, dar ținând cont că unii dintre ei erau la prima participare la un campionat național, rezultatele sunt foarte bune”, a concluzionat senpai Marian Brand.
Clubul din Târgu Jiu este unul acreditat, fiind afiliat la Federația Internațională de Karate, for care a organizat concursul.
Galerie foto: