Un polițist beat a intrat cu mașina de serviciu într-un cap de pod. După eveniment, a mers acasă liniștit

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a dispus verificări suplimentare în cazul unui polițist din Huedin care s-a urcat băut la volanul mașinii de serviciu și a provocat un eveniment rutier. Acesta se deplasa pe drumul dintre Scrind-Frăsinet și Huedin și s-a izbit cu mașina de un cap de pod. Polițistul a plecat acasă și abia a doua zi i-a raportat șefului direct cele întâmplate. ”Autoturismul marca Dacia Logan, aflat în dotarea Secției 8 Poliție Rurală Huedin, a fost avariat în urma unui eveniment rutier, soldat numai cu pagube materiale, produs în data de 7 mai a.c., în jurul orelor 22.00. pe D.J. 108 C, în localitatea Mărgău, din județul Cluj, în timp ce era condus dinspre localitatea Scrind-Frăsinet spre Huedin”, a semnalat stiridecluj.ro, citând IPJ Cluj. Testat cu aparatul etilotest, polițistul a fost depistat cu o alcolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional și nu va mai avea dreptul de a șofa o perioadă de 90 de zile.

Articolul precedentProiect: Amenzi mai mici, la circulație, pentru pensionari
Articolul următorManta: Romanescu a câștigat Primăria