I-a cam înțărcat bălaia, în ultima vreme, lui Nelu Pavel, liderul rromilor din Târgu Jiu a început să bată la uși care nu se mai vor ușor deschise.Șeful de la Partida Rromilor Pro-Europa nu e obișnuit cu ipostaze de acest gen, parcă nu îl mai prinde nici funcția, nici costumul de lider, atunci când aleargă după primarul Târgu Jiu-lui.Și, ca un făcut, de multe ori nici nu-l prinde.
Ședința de consiliu local de ieri, luni, 26 noiembrie, i-a prilejuit reprezentatului rromilor ocazia de a se afla față în față cu Romanescu.Pavel a intervenit și a pus pe tapet vechea problemă, târgul de vechituri.Reamintind că persoanele din comunitatea sa trebuie să își poată câștiga cinstit traiul, acesta a susținut că a fost nevoit să-și convingă țiganii să nu meargă la primărie.”Am vorbit cu țiganii să nu vină azi la primărie.Am făcut o adresă în care am cerut spațiu.Vreau să analizați și să dați un răspuns.Sunt 100 de rromi care vor să vândă în Coleus, vrem să plătim.Succes a distrus tot în Târgu Jiu” a spus imperativ Pavel, subliniind, încă o dată, că țiganii nu vor să plece din Coleus în spațiile lui Nicolae Sarcină.Avertismentul cu miile de rromi care sunt gata să iasă în stradă, nu a lipsit din discurs, dar Romanescu i-a solicitat garanția că în Coleus vor fi 100 de plătitori de taxe, condiție în care municipalitatea nu ar mai suporta cheltuielile cu spațiul.Nimeni nu s-a încumetat să ofere această garanție, primăria nu mai vrea să achite lunar o chirie de aproape 18.000 de lei către COMB GORJ SA, societate pe terenul căreia se află Coleusul.Joi, 23 noiembrie, târgul de haine putea fi găsit în alt loc, chiar unde spunea Pavel că rromii nu vor să meargă.
Primăria municipiului Târgu Jiu a achitat, din 2006 până în prezent, peste 20 de miliarde de lei vechi chirie către COMB GORJ SA, pentru a face posibilă funcționarea spațiului destinat comerțului cu vechituri.