Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, vineri seara, că nu se pune problema tăierii salariilor și nici a pensiilor, așa cum s-a vehiculat în unele medii.
”Pot să vă spun că nu va fi austeritate, așa cum a fost definită ea în 2010, nici nu se pune problema de tăieri de salarii sau alte decizii. Vă spun din capul locului că nu se ajunge la așa ceva. În ceea ce privește reforma aparatului administrativ, noi am fost transparenți din primul moment. Am venit cu un guvern cu 16 ministere. În acest moment există reorganizări în mai multe ministere. În paralel am profitat de această situație şi am accelerat informatizarea aparatului administrativ. Sunt lucruri pe care le-am promis de la venirea la guvernare. (…) Informatizarea ANAF va aduce la buget cel puțin două puncte procentuale din PIB. De aceea trebuie făcută. Bineînțeles că informatizarea va duce la o altă configurare a aparatului administrativ. Dar, repet, nu va fi nicio discuție despre tăieri de salarii și așa mai departe. Mai mult, anul acesta au crescut salariile în sectorului bugetar, le-am plătit întotdeauna la timp, chiar în criză economică. Deci în ceea ce privește salariile, pensiile, nu există așa ceva, astfel de discuții ar trebui să iasă din spațiul public”, a declarat ministrul.