Se strânge lațul la Poliția Locală Târgu Jiu. În instituție pute a abuz în serviciu și a dosare penale. Instanțele certifică ilegalitatea multor decizii

Sforarii din Poliția Locală Târgu Jiu trebuie să se replieze urgent și să treacă la îndreptarea nefăcutelor trecutului. Rapid, arde. Instanțele de judecată demontează rând pe rând decizii ale Comisiei de Disciplină, organ de cercetare internă care funcționează după sufletul celor care pot. Situația din instituție poate degenera, în condițiile în care mai este doar un pas, mic de tot, până la dosare penale și strigături despre abuzuri care se pot transforma în ani de condamnare. 

Stelian Mihu, președintele Sindicatului Pro Lex din Poliția Locală Târgu Jiu, a demontat în instanță o sancțiune primită în luna noiembrie a anului trecut. Scurt și la obiect, judecătorii anulează tot ceea ce hotărâse Comisia de Disciplină constituită la nivel de instituție. ”În noaptea de 30 spre 31 octombrie (2017 n.red.) am fost de serviciu cu încă doi colegi. La ieșirea din serviciu, am întocmit Raportul de Activitate pe timpul executării serviciului. Pe fondul oboselii am omis să îl depun la ofițerul de serviciu. Am realizat acest lucru mai târziu. M-am întors la sediul Poliției Locale după 2-3 ore, am depus raportul de activitate la ofițerul de serviciu care a fost și înregistrat. Între timp, șeful de serviciu în subordinea căruia ne aflăm ne-a întocmit raport către Comisia de Disciplină pe motiv că nu am întocmit raportul”, spunea Mihu, înainte de a ajunge în fața Comisiei de Disciplină. Liderul de sindicat și colegii săi au fost sancționați cu mustrare scrisă, deciezie care a fost atacată în instanță. Mihu, în calitate de sindicalist, a contestat public și legalitatea Comisiei de Disciplină, iar de aici o nouă ”programare la judecată internă”. Joi, 31 mai, acesta ar trebui pedepsit, conform unui raport, pentru că a vorbit în timpul liber și în calitate de lider sindicat, nefăcând altceva decât să reitereze ceea ce descoperise și auditul intern efectuat de reprezentanții Primăriei Târgu Jiu. Fiind ”recidivist” reprezentantl Pro Lex se poate aștepta la sancțiuni mult mai dure care pot merge până la concediere. Numai că, Tribunalul Gorj se pronunță în dosarul 6363/95/2017 și stabilește : ”Adminte excepția de nelegalitate a Deciziei pentru constituirea comisiei de disciplină 469/16.12.2016, invocată de reclamanți. Admite contestația formulată de reclamnții Mihu Grigore Stelian, Duțescu Ionuț și Șerbănescu Adrian în cotradictoriu cu pârâta Poliția Locală Târgu Jiu. Anulează decizile de sancționare…”. Data pronunțării, 25.05.2018. De acum, potrivit celor decise de judecători, orice decizie a Comisiei de Disciplină constituită în 16.12.2016 poate fi lovită de nulitate. Situația este mai gravă în cazul lui Stelian Mihu. Acesta, pe lângă abuzul în serviciu, poate invoca și îngrădirea dreptului la activitate sindicală. Poliția Locală Târgu Jiu o să aibă de furcă și cu contabilul-șef al unității, Ana Lavinia Ochea, funcționar care a fost pus să plătească, la propriu, oalele sparte în cazul neevacuării unor bunuri dintr-un sediu secundar. Pe lângă istoria foarte interesantă a acestui sediu, rămâne o pagubă de circă 6.000 de lei, bani care i-au fost imputați contabilului-șef sub pretext că nu s-a ocupat de evacuarea bunurilor, conform sarcinilor de serviciu. Se pare că nici nu avea cum, la data menționată Ochea fiind în concediu. Și în acest caz, Tribunalul Gorj a dat câștig de cauză salariatului. Instanța de judecată a anulat imputarea materială, cu consecința restituirii reținerilor din drepturile salariale instituite în caz. În situația lui Ochea se poate pune în discuție un posibil concurs de infracțiuni și consecințele ce decurg în baza legilor în vigoare.

Articolul precedentRovinari: Și-a pus capăt zilelor. Dosar pentru moarte suspectă
Articolul următorPrimăria Târgu Jiu ”aleargă” după banii necesari construcţiei unei parcări P+2 la Super 2000