Târgu Jiu: Băut zdravăn și fără permis de conducere, la volanul mașinii unui prieten, care era în dreapta

Doi gorjeni sunt cercetați penal după o ispravă care se putea termina cu consecințe grave. În speță, un tânăr din Târgu Jiu i-a încredințat, pentru a o conduce, mașina un altuia, din Rovinari, cel din urmă băut și fără permis de conducere. În așa context, cei doi au plecat la plimbare pe străzile municipiului.

La data de 19 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe raza municipiului Târgu Jiu, un bărbat de 34 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism şi fiind testat cu aparatul etilometru a rezultat o concentratie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, pentru determinarea alcoolemiei. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu poseda permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredințat cu bună știință, pentru a fi condus pe drumurile publice, de un localnic, de 33 de ani, care era pasager în același autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența alcoolului şi care nu deține permis de conducere”, a precizat IPJ Gorj.

Articolul precedentMeteo: Posibile ploi la început de săptămână. Urmează zile cu temperaturi de peste 15 grade Celsius
Articolul următorGorj: Și-a furat fratele! L-a lăsat să adoarmă și a furat banii din portmoneul pus sub pernă