Reacție de forță a medicilor din Spitalul Județean de Urgență, după ce managerul instituției a muștruluit public haletele albe care nu acordă respectul cuvenit pacienților.Gigel Capotă, șeful unității spitalicești, nu a ezitat să încingă atmosfera în media locală, ieșiri publice prin care a avertizat că toți salariații SJU Târgu Jiu care nu vor respecta demnitatea pacientului vor fi aspru pedepsiți.Chelfăneala din ziare și o ședință nu a căzut bine personalului medical și, drept urmare, au început să apară reproșuri la adresa lui Capotă, atât pe rețelele de socializare cât și în presă.Nimeni nu rămâne dator la mine, la atacuri se răspunde cu atacuri.Un ring de box denumit oficial Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu
”Toți medicii din Spitalul Județean au participat la ședință în ideea în care, la început de an nou, fiind și o conducere nouă, să facem tot posibilul ca lucrurile să meargă bine, iar pacienții să nu simtă anumite discontinuități în aprovizionarea de început de an.Domnul director este de 3 ani director economic, deci trebuia să știe actualele probleme ale spitalului la fel de bine ca noi”, a spus Ana Băleanu, președintele Colegiului Medicilor Gorj.
Șeful spitalului a fost acuzat cu subiect și predicat că reîncălzește ciorbe și nu se ocupă de problemele urgente ale unității, ba că a organizat ședința cu medicii ”pentru a-și arăta mușchii”.Surprinzătoare poziționare a halatelor albe, până la ieșire publică a lui Capotă, în care a pomenit de sancțiuni, puțini au fost medicii care au vorbit despre lipsurile cu care se confruntă spitalul, despre aparatura care zace uitată prin subsoluri, deși spitalul a cheltuit multe miliarde pentru a o achiziționa.Colegiul Medicilor Gorj NU a avut nicio poziție oficială în legătură cu aceste situații de fapt, deși problemele sunt vechi de ani de zile.