S-au vândut mașinile de la Pandurii!
Vor să intre “în istorie” cu Europeanul de la Târgu Jiu!
Asociaţia Judeţeană de Box Gorj are un mare merit că a adus Campionatul European Under 22 la Târgu Jiu.
Fără îndoiala, nu e lucru mărunt să concurezi cu oraşe importante din ţară sau cu o capitală de renume, precum Bratislava, şi să câştigi organizarea unei competiţii internaţionale de box.
Mai marii Federaţiei au aprobat, iar apoi au susţinut, “demersul” gorjenilor, dar acum responsabilitatea e în curtea autorităţilor.
Nu de alta, dar poate constructorului de la Sala Sportului îi trebuia o motivaţie suplimentară să termine lucrările.
S-au făcut deja probe la instalaţia electrică de la Polivalentă, şi se pare că Decembrie este luna câştigătoare în ceea ce priveşte o investiţie al cărei termen de recepţie s-a tot amânat.
În orice caz, campionatul de box e la sfârşitul lui martie, iar acest lucru le de avânt organizatorilor gorjeni.
“Sper că o să fie un campionat organizat ca la carte, cum a spus şi domnul preşedinte FRB, de 5 stele, şi să rămână în cărţile de istorie”, au fost vorbele mari ale conducătorului AJB Gorj, Cătălin Brăilă.
“Federaţia Română de Box a depus eforturi să promoveze această nouă Sală a Sportulor din Târgu Jiu. Este o provocare, această nouă bază sportivă va face posibile şi alte competiţii internaţionale”, a declarat, optimist, şi viceprimarul municipiului, Aurel Popescu, care, până la meciurile europene, poartă negocieri cu Adrian Mititelu pentru a-i închiria stadionul.
Zero lei și zero bani la rectificare, pentru primăriile din Gorj
Polițiștii locali rămân fără normă de hrană, Romanescu a semnat proiectul de hotărâre
Ion Călinoiu a aprobat, Mădălin Călinoiu a încasat, Consiliul Județean Gorj stă prin tribunale, încearcă să recupereze bani
Au început să apară facturile care devoalează parteneriatul dintre farmacia Califarm SRL, administrator Mădălin Călinoiu, și Clubul Sportiv Energia, acolo unde acționar a fost Consiliul Județean, la conducerea căruia s-a aflat ani buni Ion Călinoiu – tatăl lui Mădălin.Parteneriat, pentru că deși a fost evitat un contract între cele două entități, tocmai pentru a fi evitate rigorile legii, care condamna eventuale relații cu autoritățile, clubul sportiv a cumpărat ani la rând medicamente de la farmacia lui Mădălin Călinoiu.Și nu oricum.”De la ghișeu”, așa cum preciza fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, cel care a ținut o adevărată pledoarie în apărarea lui Călinoiu.”Pur și simplu la intervale regulate de timp se achiziționează, prin cumpărare directă de la ghișeu, de acolo unde se găsesc medicamente mai ieftine, trec întreabă și de acolo de unde-i mai ieftin cumpără….Nu are legătură cu o relație contractuală, deci socoteala totală, potrivit facturilor este sub 800 de milioane, în șase ani, din 2008”.Nu a existat un contract, însă a fost o înțelegere tacită ca între veritabili parteneri de afaceri.În data de 8.03.2013, intrau la plată facturile 55,56,57 și 58/2012, în valoare de 2.623,31, către SC Califarm SRL, reprezentând contravaloare medicamente sportivi.Situația nu este singulară, și nu oricine își permite să meargă la ghișeul unei farmacii să se aprovizioneze, după care să plătească atunci când poate.Și, atenție, nu o singură factură.Facturile 3 și 4/01.02.2013, SC Califarm SRL – medicamente sportivi, în valoare de 1.428,21, intrau la plată la data de 10.05.2013, deci la mai bine de trei luni de la emiterea lor.Curat studiu ad-hoc al pieței, Ciurel a încercat să ne convingă că nimic nu este premeditat, dar cum altfel, decât într-un parteneriat, îți poți permite să plătești facturile la trei luni, iar ”ghișeul” să rămână în continuare deschis și amabil?
Este mai mult decât evident, Ion Călinoiu, prin pixul cu care semna la Consiliul Județean, a finanțat prin bani publici firma fiului său, dar neexistând un contract, nu-i așa?, poate și interes din partea structurilor specializate ale statului, traficul de influență nu se aplică în acest caz.
Cert este că din tot ”studiul de piață” efectuat de cei de la CS Energia, pe la ghișeul farmaciilor din Târgu Jiu, Mădălin Călinoiu nu a avut de pierdut, chiar dacă respectivele câștiguri nu l-au ajutat în afaceri.Familia Călinoiu e aranjată, dar clubul Energia așteaptă falimentul.Dosarul 4649/95/2016 are termen pe 22 ianuarie 2018, zi în care gruparea sportivă va trece, probabil, în istorie, falimentul se judecă pe fond.
La dosar, printre mulți creditori regăsim și UAT Județul Gorj.Clubul Energia datorează Consiliului Județean Gorj suma de 52.196 lei, bani care vor fi aproape imposibil de recuperat.Mădălin Călinoiu și-a încasat comisionul la medicamente, iar tatăl său, cel care aproba, nu a rămas cu ochii în soare nici după ce a fost debarcat de la conducerea Consiliului Județean.Astăzi este director de instituție publică, după ce o bună perioadă a câștigat 5.027 lei/lunar, sumă primită ca salariu pe când era consilierul personal al lui Cosmin Popescu.
ion-calinoiu-madalin-calinoiu
Controale “la sânge” de Sărbători!
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a demarat controalele de Sărbători.Este o perioadă în care se cumpăra masiv, iar majoritatea localurilor publice organizează evenimente pentru a marca momentele speciale.Patronii trebuie să stea “în gardă”, deoarece verificările vor fi intensificate, inclusiv în luna ianuarie.
“Am început controalele înainte de sărbătorile de iarnă. Avem deja 4 echipe de control pe raza judeţului Gorj. Verificăm toate unităţile de alimentaţie publică, restaurantele ce organizează mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pensiunile din staţiunea Rânca şi din alte localităţi. Vom fi, în permanenţă, pe teren şi în zilele nelucrătoare. Începând cu 30 decembrie, pe 1 şi 2 ianuarie, echipele DSV vor fi prezente în unităţile din judeţul Gorj”, a declarat Nicolae Călescu, directorul instituţiei.
Val de concedieri în minerit, în luna decembrie
Mititelu vine la Târgu-Jiu! Aurel Popescu confirmă!
FC U 1948 Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, ar putea să-şi desfăşoare meciurile pe noul stadion de la Târgu Jiu.
Mititelu, care pretinde că deţine formaţia ce continuă tradiţia Craiovei Maxima, pare persona non-grata în Cetatea Banilor, cel puţin de când există CS universitatea Craiova.
Şeful alb-albaştrilor a distribuit o postarea a lui Aurel Popescu, în care viceprimarul prezenta verificările la sunet de pe noua arena.
Cel din urmă a confirmat, de altfel, discuţiile cu Mititelu.
“Este una dintre variante. Pe mine mă bucură acest fapt, iar acest lucru nu poate fi decât dovada că baza sportivă este una interesantă pentru foarte multe cluburi sportive. Este foarte important pentru noi să avem această bază la un nivel foarte ridicat, pentru ca tot mai multe cluburi să încerce să se apropie de municipiul Târgu Jiu şi să ofere spectacolele sportive de care are nevoie cetăţeanul. Am fost obişnuiţi cu spectacole sportive la un anumit nivel. Am avut şi sper să avem în continuare foarte multe discipline sportive interesante aici”, a comentat Popescu.
Şi actualul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, ar fi de acord ca alte cluburi să joace aici, pentru că fondurile ar intra şi în visteria formaţiei fanion a Gorjului.
“În primul rând, darea în folosinţă a stadionului va aduce venituri din abonamente şi biletele care vor fi puse în vânzare. Nu va fi un stadion închis, cum am jucat noi la Severin, pot să joace şi alte echipe pe terenul acesta şi vor plăti. Nu va fi îngrădit accesul nimănui”, a spus Condescu.
Echipa lui Mititelu evoluează în prezent în Liga a 4-a din Dolj.
Foc continuu la permise! Gorjenii nu mai pot trăi făra carnet de şofer!
“Mersul pe jos face piciorul frumos”.
Expresia nu pare împământenită şi în judeţul Gorj, unde viitori şoferi le dau bătăi de cap angajaţilor de la Permise.
Ştefan Ţacu, şeful Instituţiei, a declarat că din 2018 vor avea loc mai multe examinări, pentru că numărul mare de “aspiranţi” cere acest lucru.
“La oraş”, candidaţii vor fi testaţi şi de Ţacu.
“Începând cu 1 ianuarie 2018, trebuie să facem un efort pentru a mări numărul de candidaţi examinaţi zilnic, asta înseamnă că, inclusiv eu, trebuie să îmi desfăşor activitatea la proba practică. Vreau, cel puţin, în lunile ianuarie şi februarie, în care nu sunt concedii ale lucrătorilor, să examinăm 80 de candidaţi la zi. Zilnic, în judeţul Gorj, examinăm, lunea şi miercurea, în jur de 40 de candidaţi, întrucât avem C, CE şi D, iar în celelalte zile din cursul săptămânii examinăm circa 60 de candidaţi”, a declarat şeful de la Permise.