Cătălin Ivan, ADN: Un hoţ este hoţ şi peste 15 ani, şi la a doua generaţie, dacă facem legătura între avere

Cătălin Ivan, liderul Alternativei pentru Demnitate Naţională şi candidat la prima funcţie în stat, a prezentat parte din activitatea sa de eurloparlamentar ce a vizat lupta împotriva corupţiei. Acesta, sprijint de staff-ul său, a reuşit să legifereze în forul european un mecanism ce priveşte recuperarea averilor ilicite scoase în afara UE. Prin demersul în cauză, Ivan a impus reguli care în România nu erau nici măcar luate în discuţie.

 

Fix astăzi se împlineşte un an, m-a anunţat Facebook, uitasem, de când a fost votată în Parlament iniţiativa mea privind recuperarea averilor ilicite scoase în afara Uniunii Europene. Văzând că în România nu este iniţiativă politică, nu este voinţă politică, nu se doreşte ca banii aceştia să fie recuperaţi, am mutat această dezbatere la Bruxelles şi am creat un mecanism european, convingându-i pe colegi că, de fapt, e o problemă a tuturor, nu doar României faptul că sume mari ajung în Brazilia, Madagascar, în Dubai. Iar în România discuţia nu e dacă să fie sau nu, ci cât să fure ca să merite un an de puşcărie. Acest cinism trebuie să înceteze şi cea mai mare frică a hoţului este să îl laşi fără bani. Am propus în Parlamentul European ca faptele de corupţie să nu se mai prescrie niciodată. Un hoţ este hoţ şi peste 10 ani, şi peste 15, şi a doua generaţie, dacă reuşim să facem legătura între avere. Vorbesc de bani, pentru că banii sunt zeci de miliarde de euro furaţi din această ţară, pe care nu îi mai vedem înapoi”, a spus, la Digi 24, Cătălin Ivan.

Acesta a căutat să puncteze şi cum ar trebui să se poziţioneze preşedintele României în problema justiţiei.

Preşedintele trebuie să scoată odată pentru totdeauna discuţia despre justiţie din zona politicului, pentru că a existat permanent senzaţia că cel care e la putere vrea să pună mâna pe justiţie şi să o folosească în lupta politică împotriva celorlalţi. Mai întâi, Traian Băsescu cu Monica Macovei au modificat legile justiţiei ca să fie în aşa fel încât DNA să se lupte cu PSD. Au plecat, au venit alţii, au făcut acelaşi lucru. Eu cred că preşedintele trebuie să se ridice deasupra acestui război români contra români şi să pună justiţia, cu experţi români care nu sunt implicaţi politic, cu experţi de afară, pentru că soluţii sunt, nu trebuie să le inventăm. Şi ar mai fi răspunderea magistraţilor, un judecător trebuie să răspundă pentru deciziile pe care le ia’‘, susţine prezidenţiabilul ADN.