Senatorul Florin Cîrciumaru este convins că Partidul Social Democrat va scoate un rezultat bun la Gorj, la alergerile europarlamentare din 26 mai. Fostul primar al municipiului Târgu Jiu se bazează mult pe primarii din județ, fiind convins că la căruța PSD-ului vor trage mai mulți edili decât are partidul.
''Am...
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj este la un pas de o premieră. Un luptător din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale a câștigat sâmbătă concursul pentru postul de purtător de cuvânt și, în câteva zile, urmează să devină principalul comunicator al instituției. Victor Tuhașu a obținut 9.70 la proba scrisă, cea...
Au ''curs'' miniștrii săptămâna aceasta în Gorj, iar promisiunile și angajamentele odată cu ei. După ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și ministrul Culturii, Daniel Breaz, sâmbătă a ajuns la Târgu Jiu și ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc. Acesta a urmat șabloanele unei veritabile vizite de lucru și a punctat pe...
Rodica Ghimiş, consilier local PNL, fost director al Casei de Pensii Gorj, a fost transportată în comă vineri seara la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Aceasta a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la domiciliul din municipiu. Medicii de la SJU fac tot ce...
Preşedintele PSD Gorj, Mihai Weber, nu ia momentan și la nivel declarativ în calcul o plecare a managerului Gigel Capotă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. În ciuda criticilor dure pe care Sorina Pintea , ministrul Sănătăţii, le-a adus unităţii medicale din Gorj, Weber aşteaptă concluziile raportului...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a ajuns miercuri în Gorj, așa cum anunțase cu ceva timp în urmă președintele PSD Gorj, Mihai Weber. Demnitarul a mers în toiul nopții la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, dorind să viziteze unitatea medicală, dar un asemenea declarat control inopinat a avut loc...
Consilierul local din Târgu Jiu Mihai Paraschiv arată cu degetul spre alianța PSD-ALDE și PSRo după ce, în şedinţa de Consiliu Local de luni, pe ordinea de zi a părut un proiect prin care se cere ca 14 angajați ai Primăriei Târgu Jiu, inclusiv viceprimarul Aurel Popescu, să fie...
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că orașul are nervoie de mai mulți bani, sumele care i-au fost alocate prin Consiliul Județean fiind insuficiente. Edilul așteaptă de la București fonduri pentru reabilitarea Casei de Cultură, anveloparea a 29 de blocuri și, pentru prima dată ca proiect cert, reabilitarea...
Robert Filip, primarul orașului Rovinari, a intrat într-un nou scandal ce ține de administrarea zestrei comunității locale. Edilul-șef este acuzat că a semnat un document prin care și-a dat acordul ca o porțiune de teren din patrimoniul orașului să ajungă în administrarea unei firme în care este implicată soția...
Sute de persoane s-au implicat în mediul online în găsirea lui Gugu Ciprian Gabriel, puștiul de 15 ani din Fărcășești plecat voluntar de la domiciliu joi, 21 martie. S-au distribuit fotografii ale adolescentului, sunt postate numere de telefoan, cel ce pare înghițit de pământ este implorat să se întoarcă...