Două spitale din Gorj fac angajări la început de an

Două spitale din județ caută să-și completeze organigrama încă din prima lună a lui 2018.Spitalul Orășenesc Turceni a scos la concurs opt posturi, se caută asistent medical debutant generalist pentru secția Chirurgie, secția Psihiatrie, aceeași calificare conferă șansa unui loc de muncă pentru cabinetul Oftalmologie.Doi infirmieri, un îngrijitor, un instalator și un lăcătuș mecanic vor putea fi salariații spitalului, în urma concursurilor programate pentru data de 19 ianuarie.

Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu are zece posturi disponibile, este nevoie de asistenți medicali pentru Chirurgie generală, Neurologie, Bloc Operator, Camera de Gardă sau Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.Concursurile anunțate pentru 17 ianuarie mai vizează un post fizician medical debutant, unul de infirmieră la secția Medicină Internă și o îngrijitoare la Camera de Gardă.

Surprinzător, anunțarea acestor posturi vacante a fost făcută în plină perioadă a sărbătorilor de iarnă.

Articolul precedentRomanescu vrea Serviciu Județean de Ecarisaj
Articolul următorCârciumaru face prăpăd în spațiul virtual, internauții i-o propun pe Olguța translatoarea lui Firea