Giurcău face pe centralistul de Sărbători!

Mai multe instituţii din Gorj colaboreaază pentru a depista eventualele nereguli ale comercianţilor. Ca în fiecare an, numărul verificărilor creşte la ceas de sărbătoare, iar reprezentanţii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor vor avea de muncă în aceste zile. Solicitărilor din teren va răspunde chiar şeful de la CJPC Gorj, Mădălin Giurcău. “Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj va desfăşura acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitate şi modul de etichetre, prezentare, publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. În perioada 30 noiembrie- 4 decembrie, permanenţa va fi asigurată de comisarii din cadrul CJPC Gorj. Comisarul şef adjunct, în speţă eu, va răspunde solicitărilor la numărul de telefon 0253.21.25.21,  urmând a fi stabilit dacă se impun, în urma sesizărilor sau solicitărilor consumatorilor, acţiuni de control prin asigurarea permanenţei de către o echipă”, a spus Giurcău. Cei care vând produse specifice sezonului, vor fi controlaţi de echipe mixte. “Atâta timp cât produsele se vând în spaţii autorizate, atât noi, Direcţia Sanitar Veterinară, cât şi Direcţia de Sănătate Publică, înteprindem acţiuni. Vor fi şi activităţi comune şi sperăm să nu avem evenimente. De la an la an, au fost tot mai puţine sesizări pe acest segment, cel de produse expirate”, a adaugat Giurcău. Comisarul şef a avut şi câteva recomandări pentru cumpărători. “În special în perioada sărbătorilor de iarnă, consumatorii trebuie să fie foarte atenţi de unde cumpără produsele şi să citească foarte bine eticheta. Pentru sesizări, nelămuriri, ne pot solicita informaţii la telefon, pot să vină la  sediul nostru din cadrul Prefecturii, sau pot depune sesizări online la adresa menţionată pe site-ul ANPC-ului”. În trimestrul trei, CJPC Gorj a desfăşurat 274 acţiuni de control, iar amenzile după neregulile sesizate au fost de aproape 150 de mii de lei.

Articolul precedentTârgul de Moş Nicolae îşi aşteaptă clienţii!
Articolul următorS-a lăsat cu sancțiuni la Poliția Locală