Ministrul Sănătății: Pandemia nu a trecut. Următoarele luni se anunță dificile. Ne străduim să menținem școlile deschise

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a avertizat, sâmbătă seara, că urmează o perioadă dificilă, în condiții pandemice. Acesta arată că autoritățile sanitare încearcă să nu închidă școlile, un segment social foarte important.

Dragi prieteni, Vă urez sănătate şi cât mai multe realizări în anul 2022! Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăşi avem nevoie de solidaritate, responsabilitate şi empatie unii faţă de ceilalţi. Lucrez împreună cu colegii mei ca să depăşim această perioadă cât mai repede şi, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viaţa mai bună! (…) Ne străduim să menţinem şcolile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generaţii sănătoase şi instruite. Le mulţumesc colegilor mei din sistemul medical pentru efortul formidabil făcut în cei doi ani de pandemie!”, a transmis, pe pagina de socializare, Alexandru Rafila. 
Articolul precedentTârgu Jiu: Primarul, aprecieri publice pentru salariații implicați în activitățile de Revelion
Articolul următorTârgu Jiu: A culcat la pământ stâlpul de la marginea drumului