Romanescu, o altfel de abordare în privința cheltuielilor

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, încercă să consume mai puțini bani pentru achitarea necesităților municipalității.Acesta s-a prezentat în fața consilierilor locali cu propunerea afilierii primăriei la Bursa de Mărfuri, scopul fiind achiziționarea de energie electrică și gaze naturale.Romanescu intenționează să profite de prețuri de achiziție bune, care să se concretizeze prin economii la bugetul local.Consilierii au validat inițiativa edilului, iar primăria va urma calea altor unități de profil din țară, unele dintre acestea reușind să-și reducă cheltuielile pe profil cu 30%.”Procedura este mult simplificată și nu te obligă să ai un buget aprobat.Contractul actual expiră anul acesta , iar dacă am fi mers pe SEAP pentru noul contract ar fi trebuit să avem bugetul aprobat”, a mai argumentat primarul.

Articolul precedentVin timpurile fricii de a rîde sau a plînge
Articolul următorDeputatul Văcaru, dezamăgit de mârlănia unui senator PSD