Viol în curtea primăriei Târgu Jiu, conslierul Lădaru a abuzat legea

A candidat de două ori din partea ALDE pentru funcția de primar și ne-a spus că dacă o să îl alegem o să facă ordine în oraș. Curațenie, fără să privească în stânga sau dreapta. Ne-a asigurat că va tăia în carne vie, nu va ține cont de nume și funcții, se va bate cu toți balaurii lumii pentru cetățeanul care plătește, conștiincios, taxele și impozitele.

La scrutinul din 2016, a reușit să convingă un număr semnificativ de alegători să-i acorde votul, după care, din postura de aliat al PSD, a fost în discuții pentru un post de viceprimar.

Eduard Lădaru, consilier local ALDE, este mai mereu vocal, ceea ce nu ar fi rău deloc, dar dă impresia că nu poate să înțeleagă că sunt oameni care trăiesc din salariul minim pe economie. Sau mai puțin. Suspectează sudorii de ciubucuri, dă de înțeles că știe el, cert este că pare rupt de realitățile orașului pe care îl reprezintă.
Consilierul ALDE și-a declarat public opoziția la Cârciumaru și PSD, dar intervenit într-o emisiune de pe telefonul viceprimarului Adrian Tudor. Concret, cei doi au împărțit același aparat pentru a exprima poziții publice.

Zilele trecute, ”justițiarul” Eduard Lădaru a comis un viol, chiar în curtea interioară a primăriei. A abuzat legea, cu bună știință. Alesul municipal a pătruns cu autoturismul în incintă, deși indicatorul de la poartă precizează că doar mașinilor instituției le este permis să facă asta.

Fără rețineri și un total dispreț față de simplul alegător, cetățean care nu are nici tupeul, nici privilegiile lui Lădaru, politicianul a parcat mașina la scara primăriei.
El este ”justițiarul” în care destui oameni și-au pus speranțele prin vot.
Am întrebat un alt consilier local dacă este o practică a aleșilor parcarea mașinilor în curtea primăriei.
”Exclus! Nici primarul nu parchează acolo”, ne-a retezat-o scurt acesta.

Articolul precedentIpoteză șoc!Boza va pleca de la CEO, ”de bunăvoie”, în ianuarie
Articolul următorTârgul de Moş Nicolae îşi aşteaptă clienţii!

1 COMENTARIU