Persoanele cu venituri mici vor primi, începând din acest an, un ajutor de 1.400 de lei din partea statului pentru achitarea facturilor la energie.
Ajutorul vine sub forma unui card, care va ajunge la domiciliul beneficiarului prin intermediul Poștei Române.
Banii vor fi acordați în două tranșe egale, de câte 700 de lei, în februarie și septembrie 2023.
Astfel, se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie.
În cazul lemnelor de foc pentru sezonul rece 2022-2023, sumele se pot încasa în numerar, la oficiile poștale.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată. Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depășească 2.000 lei. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.
Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie. De asemenea, nu există posibilitatea retragerii de numerar de pe carduri sau vânzarea ori donarea cardurilor.
Încercarea de vânzare a cardului primit duce la anularea lui și la aplicarea unei amenzi de până la 60.000 de lei.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a pus la dispoziție un ghid, care poate fi consultat aici.