Ziua Olteniei este sărbătorită în fiecare an la 21 martie, fiind instituită prin Legea nr. 65/2017. Proiectul privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat la 1 noiembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor, forul decizional, la 21 martie 2017, Legea nr. 65/2017 fiind adoptată de preşedintele României la 13 aprilie 2017 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 aprilie 2017.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a aparţinut unui grup de 27 de deputaţi şi senatori, din partea mai multor formaţiuni politice (PSD, PNL, Minorităţi, UNPR şi neafiliaţi), care au amintit, în expunerea de motive, bogatul trecut istoric al Olteniei, marcându-se, printre altele, momentul primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821. ”Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”, s-a arătat în expunerea de motive.
Printre personalitățile date de această regiune se numără: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu (canonizat de Biserica Ortodoxă Română), Ecaterina Teodoroiu, Generalul Gheorghe Magheru, Constantin Argetoianu, Ion Conea (întemeietorul geografiei istorice și toponimiei geografice românești), Nicolae Ceaușescu, poeții Radu Gyr și Adrian Păunescu, haiducul Iancu Jianu.
CÂTEVA PERSONALITĂȚI DIN OLTENIA – Top Radio Oltenia Craiova:
Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa, judetul Gorj – 16 martie 1957, Paris) – sculptor cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin 
Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române. La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Corneliu Baba (18 noiembrie 1906, Craiova – 28 decembrie 1997, Bucureşti) – pictor, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi. Prin originalitatea, măiestria şi realismul ei profund, arta lui Corneliu Baba şi-a câştigat o mare preţuire în ţară şi peste hotare. Aproape toate operele lui 
Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere din afara României este tabloul impresionist numit „Spaima”, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian. Aceasta artă a jocului de lumini, inspirată de la Rembrandt este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalitați cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi, Ion Irimescu(aflat la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, mun. Fălticeni, județul Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor.
Sabin Bălașa (17 iunie 1932, Dobriceni, județul Olt – 1 aprilie 2008, București) – pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă „Nicolae 
Grigorescu” din București. Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
George (Gogu) Constantinescu (4 octombrie 1881, Craiova – 11 decembrie 1965, Coniston, Cumbria, Marea Britanie) – inovator, inventator, om de ştiinţă şi inginer. 
A construit primul pod de beton armat cu traverse drepte din România, 1906, a consolidat cupola Palatului Parlamentului, a realizat cupola minaretului Moscheii din Constanţa etc. A elaborat „Teoria Sonicităţii”, a construit cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spaţiul lăsat de palele elicelor acestora, a materializat primul tun sonic, a proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectul inerţial al maselor în mişcare, gândit primul hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruşi, a demonstrat efectul termic al sonicităţii prin realizarea primului calorifer sonic.
Eugen Ionescu (26 noiembrie 1909, Slatina – 28 martie 1994, Paris) – 
dramaturg francez de origine română, creator al teatrului absurdului, membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obişnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorinţa de a crea o legătură între naşterea lui şi moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Cu ocazia centenarului naşterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României şi a ambasadorului acestei ţări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în ţară, cât mai ales în străinătate.
Dan Iordăchescu (2 iunie 1930, Vânju Mare, județul Mehedinți) – bariton român. A făcut studii complementare de canto la Salzburg (Mozarteum 1956), Paris (1958-60) și Roma (1960). A debutat în decembrie 1949 la Teatrul C.C.S. în rolul „Chiaburul” din opereta „Cântec de viață nouă” de Florin Comișel. A întreprins 262 de turnee internaționale în 61 de țări, în 61 de capitale, peste 80 de metropole și 331 de orașe ale lumii. În cele aproximativ 1100 spectacole de operă pe care le-a susținut pe tot globul a cântat 45 de roluri 
importante; a cântat peste 1500 de lieduri în cele aproape 1600 de recitaluri. A participat la 31 de Festivaluri europene, americane si sud-est asiatice. A fost Președinte de onoare al Festivalului Donizetti de la Zvolen – Bratislava 1993-1999, Președinte al Concursului Internațional Maria Callas – Salonic – martie 1978, a fost membru în juriile concursurilor internaționale la Vichy, Franța – august 1979; Lansing University – aprilie-mai 1978; Michigan, Statele Unite – 1979; Ann Arbor University – iunie 1979; Cardiff, Țara Galilor – iulie 1983; Salonic și Veria – din 1989 până în 2005 (de trei ori președinte). Din 1979 a susținut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Filipine, Grecia, Turcia (locuind 6 ani și jumătate la Istambul) și România. A fost profesor universitar la Academia de Muzică din București. Din 1993 Dan Iordachescu este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Cu cei 61 de ani de carieră neîntreruptă a devenit cel mai longeviv interpret în viață din lume.
Maria Lătăretu (7 noiembrie 1911, Bălceşti, judeţul Gorj – 27 septembrie 1972, Româneşti, judeţul Botoşani) – cântăreaţă de 
muzică tradiţională şi muzică populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind numită „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc”, „Prinţesa cântecului popular românesc” sau „Ella Fitzgerald a României”. La Moscova, a cântat vreme de un an cu contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A dat spectacole îndelung aplaudate la „Balșoi Teatr”, ocazie cu care l-a cunoscut pe Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”. Acesta i-a spus într-o seară artistei că afișul de la Dunărea trebuie modificat: Pe el nu trebuie scris „În această seară cântă Maria Lătăreț” ci „În această seară cântă Crăiasa cântecului românesc”.
Jean Mihail (1875-1936) – om de afaceri român din Oltenia, al doilea fiu al latifundiarului Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din regiune. Este considerat unul dintre cei 
mai bogaţi români din perioada interbelică. Fiind ultimul reprezentant al familiei întreaga avere a donat-o statului român prin testament, cu condiţia să se înfiinţeze „Fundaţia Jean C. Mihail” . Testamentul său prevedea obligaţiile fundaţiei care trebuia să-i lichideze averea şi cu banii obţinuţi să înfiinţeze şcoli, cămine culturale, biblioteci la sate, o şcoală superioară de agricultură la Craiova, o maternitate model, să facă dotă fetelor sărace etc. Funcţionarii fundaţiei şi executorii testamentari , nu au dus la îndeplinire voinţa testamentară a donatorului, iar în 1948 prin lege, toate fundaţiile au fost desfiinţate.
Jean Mihail (1875-1936) – om de afaceri român din Oltenia, al doilea fiu al latifundiarului Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din regiune. Este considerat unul dintre cei mai bogaţi români din perioada interbelică. Fiind ultimul reprezentant al familiei întreaga avere a donat-o statului român prin testament, cu condiţia să se înfiinţeze „Fundaţia Jean C. Mihail” . Testamentul său prevedea obligaţiile fundaţiei care trebuia să-i lichideze averea şi cu banii obţinuţi să înfiinţeze şcoli, cămine culturale, biblioteci la sate, o şcoală superioară de agricultură la Craiova, o maternitate model, să facă dotă fetelor sărace etc. Funcţionarii fundaţiei şi executorii testamentari , nu au dus la îndeplinire voinţa testamentară a donatorului, iar în 1948 prin lege, toate fundaţiile au fost desfiinţate.
Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă, 26 februarie 1900, Craiova – 18 iulie 1993, Marbella, Spania) – pictor, regizor de film, scenarist și producător. Jean Negulesco a fost membru al 
„Academy of Motion Picture” și a fost distins cu „Silver Tray” de către „International Executive Service Corporation” și cu „The Laurel Award” pentru întreaga sa producție regizorală. A fost membru de onoare în „American-Romanian Academy of Arts and Sciences” și în anul 1983 i s-a decernat Diploma de Onoare a Academiei. În 1984 și-a publicat memoriile sub titlul „Things I Did and Things I Think I Did” („Lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care cred că le-am făcut”).
Sergiu Florin Nicolaescu (13 aprilie 1930, Târgu-Jiu – 3 ianuarie 2013, Bucureşti) – regizor, scenarist, actor şi, după 1989, politician. A 
devenit cunoscut prin mega-producţii istorice ca „Dacii” (1966) „Mihai Viteazul” (1970), precum şi pentru seria de filme poliţiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România). Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum, în semn de recunoaștere și respect, o stea pe Wake of Fame (Aleea Celebrităților) din Bucuresti. Cu această ocazie, actorul Vladimir Găitan a adus un omagiu marelui regizor: „Pe Sergiu Nicolaescu, ultraperfecționist, sever, profesionist de excepție, l-a cunoscut întreaga suflare artistică a României și, de ce nu, a Europei, să nu uităm filmele sale cu marii actori ai lumii”.
Ştefan Odobleja (13 octombrie 1902, Valea Hoţului (azi Valea Izvorului), judeţul Mehedinţi – 4 septembrie 1978) – autor, filozof, 
medic militar şi scriitor, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care el însuşi a denumit-o „psihologia consonantistă”. Face clasele primare în satul natal. Cinci ani la rând este premiant. Urmează Liceul „Traian” din Turnu-Severin (primele trei clase la curs de zi, restul în particular, din lipsă de mijloace materiale). Datorită contribuţiilor sale remarcabile, îndelung ignorate şi nerecunoscute, Ştefan Odobleja a fost ales post-mortem, după 1989, membru al Academiei Române.
Marin Sorescu (19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj – 8 decembrie 1996, Bucureşti) – scriitor, poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, membru titular (din 1992) al Academiei Române. 
Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. A ocupat funcţia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995). Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?” – 1967, „Cirip-ciorap” – 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.
Amza Pellea (7 aprilie 1931, Băileşti-Dolj – 12 decembrie 1983, Bucureşti) – actor de teatru şi film. A fost creatorul şi interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele 
mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum „Decebal” sau „Mihai Viteazul”. A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul „Osânda”, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa, Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.
Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea – 2 octombrie 1875, Bucureşti) – pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Române. Petrache Poenaru, scăpat ca prin minune de la moarte, pleacă la rugăminţile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază 
filologia şi politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris. În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. A fost unul dintre organizatorii învăţământului naţional românesc, fondatorul Colegiului Naţional Carol I din Craiova. În tinereţe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în ţară după călătorii şi studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învăţământ, administraţie şi inovaţie. Între 1834 si 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alţi oameni de seamă a contribuit la înfiinţarea în 1835 la Pantelimon a Şcolii de Agricultură. Din poziţia de membru al Eforiei Şcolilor Naţionale în 1850 devine co-fondator al Şcolii de Poduri şi Şosele (actuala Universitate de Construcţii din Bucureşti). Petrache Poenaru a participat la Revoluţia de la 1848 şi a făcut parte din „Comisia pentru liberarea robilor”. Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureştene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea – 2 octombrie 1875, Bucureşti) – pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Române. Petrache Poenaru, scăpat ca prin minune de la moarte, pleacă la rugăminţile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia şi politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris. În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. A fost unul dintre organizatorii învăţământului naţional românesc, fondatorul Colegiului Naţional Carol I din Craiova. În tinereţe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în ţară după călătorii şi studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învăţământ, administraţie şi inovaţie. Între 1834 si 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alţi oameni de seamă a contribuit la înfiinţarea în 1835 la Pantelimon a Şcolii de Agricultură. Din poziţia de membru al Eforiei Şcolilor Naţionale în 1850 devine co-fondator al Şcolii de Poduri şi Şosele (actuala Universitate de Construcţii din Bucureşti). Petrache Poenaru a participat la Revoluţia de la 1848 şi a făcut parte din „Comisia pentru liberarea robilor”. Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureştene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Nicolae Titulescu (4 martie 1882, Craiova – 17 martie 1941, Cannes) – diplomat, jurist, profesor şi om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.
Elena Teodorini (nume de fată: Elena de Mortun, 25 martie 1857, Craiova – 27 februarie 1926, București) – mezzo-soprană și soprană. Prima cântăreață din România care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano. Cariera sa devine înfloritoare în urma premierei mondiale a operei „Bianca da Cervia” de Antonio Smareglia, din 1882, pusǎ în 
scenǎ în vechiul Teatro Colón din Buenos Aires unde Elena Teodorini apare alături de tenorul dramatic Francesco Tamagno. În perioada 1890-1891 a cântat din nou la Teatro alla Scala în opera lui Stanislao Gastaldon Mala Pasqua, bazatǎ, ca și „Cavalleria Rusticana” pe o nuvelă a lui Giovanni Verga. În anul 1905 dǎ lecții de canto la Académie Lyrique din Paris. În 1909 Elena Teodorini pǎrăsește Parisul și pleacă în Sud America, dând concerte la Montevideo, capitala Uruguayului. În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini împreună cu Hariclea Darclee și Titta Ruffo. Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915. În 1918, la Rio de Janeiro, fondeazǎ Escola superior de canto „Ars et Vox”. În 1922 fondează, la București, Academia Nazională de Lirică.
