Gunoaiele i-au pus capac şefului Secţiei de Drumuri Gorj, Ion Tudor.  Pentru românii, distracţia e la loc de cinste, dar drumarii nu apreciază că au de muncă după Sărbători. Peisajul e dezolant, deoarece “mizeria” e parte integrantă după fiecare prilej de voie bună. Furios, Tudor a făcut şi un apel la cetăţeni, ca să-i demaşte pe turiştii certaţi cu ordinea şi curăţenia. “Pe 10-15 kilometri sunt sute de saci de gunoi, mă refer între Rânca şi Novaci. Au aruncat sticle, resturi cu mâncare, câinii au împrăştiat totul. Fac un apel la cetăţenii. Nu cred că îi convine unui cetăţean să-i arunc eu gunoiul în curte! Aşa fac alţii, aruncă gunoiul în curtea noastră, a tuturor. Haideţi să-i pozăm, ne trimiteţi nouă pozele, sau la presă! Este jenant să vezi pe marginea drumului cantităţi uriaşe de gunoi. Sigur, o să spună toată lumea că asta ne este meseria, dar parcă şi meseria altora este să păstreze curăţenia. Este destul de neplăcut să vezi o situaţie ca într-o ţară din a nu ştiu câta lume. După weekend, şi după sărbători, la marginea drumului sunt saci întregi cu resturi, cu gunoaie aruncate”, a spus Tudor.

Şeful de la Drumuri a adăugat că a desfiinţat şi o parcare din cauza gunoaielor. “Am fost nevoiţi să desfiinţăm parcări. În pădure, la Peştişani, am desfiinţat parcarea pentru că acolo, luni, mergeam cu raba şi încărcam saci, haine vechi, tot felul de gunoaie. Nu pot să cred că oamenii nu relizează că suntem într-un stat civilizat”, a completat Tudor.

Interesant este că aproximativ 10.000 de vizitatori au ajuns în zona montană Rânca în primele zile din Noul An, iar mulţi au făcut cale întoarsă pentru că nu au găsit un loc de parcare.

foto: gds.ro

Microbiştii din Gorj nu se vor bucura de fotbal nici în acest sezon! Inaugurarea Stadionului Municipal pare o utopie pentru suporterul de rând, care a fost amăgit constant cu fel şi fel de termene pentru finalizarea arenei. Mai nou, aflăm că e nevoie de mai mulţi bani de la Compania Naţională de Investiţii, iar suma este una consistentă. Declaraţia a făcut-o chiar viceprimarul urbei, Aurel Popescu, care se fălea că deschide stadionul după ce câştigă fotoliul de edil. Nici pe aproape…

“Pentru Stadionul Municipal mai sunt necesare lucrările de sistematizare pe verticală şi o parte din lucrările de asigurare a utilităţilor. E vorba de canalizarea pluvială şi canalizarea menajară, lucrări care ne dorim să le asigurăm, ca şi finanţare, din fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.  Am discutat cu domnul primar, Marcel Romanescu. Săptămâna aceasta merge domnia sa la Bucureşti, săptămâna viitoare voi merge eu. Vom insista foarte tare ca proiectul pentru aceste utilităţi să fie urgent finalizat, introdus în Comisia Tehnico Economică, în Comisia Interministerială şi licitaţia să aibă loc, ne dorim, înainte de începerea primăverii, pentru ca, odată cu 1 martie, să se poată trece şi la efectuarea lucrărilor de care aminteam. Este foarte important să primim sprijin, întrucât lucrările sunt costisitoare, la o primă evaluare se duc undeva la peste două milioane de euro”, a declarat Popescu.

Chiar şi aşa, stadionul poate fi inaugurat, cel mai devreme, în această vară. Cine o va face, e alt mister.

“În situaţia în care licitaţia se va ţine înainte de luna martie sau chiar în luna martie, şi lucrările vor putea fi demarate chiar pe 1 martie, stadionul poate fi folosit, fără probleme, începând cu luna iunie a anului 2018. În circa trei luni de zile se pot finaliza şi aceste lucrări, totul depinde de licitaţia care se va ţine pentru acest proiect. Mă refer şi la eventuale întârzieri ca urmare a unor posibile contestaţii”, a completat Popescu.

Lucrările de modernizare a stadionului au demarat la finalul anului 2015.

Pagina de facebook ”Amintiri din Teatrul Românesc” a deschis anul 2018 cu postări pline de nostalgiile marilor actori.Printre ele, și o revelație a copilăriei lui Horațiu Mălăele, amintiri despre oamenii și locurile Gorjului care l-au marcat.

”Tehomirul meu cald și nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi și bețivi, oltenii adevărați dintre dealurile care despart Gorjul de Mehedinți, oltenii mândri ai fratelui Minulescu…Cu moșu’ Lică, tata lu’ tata, cel care ne spunea povești caraghioase, numai de el știute, rupte din noaptea care-i furase vederea, iar noi ne tăvăleam de râs printre porcii lui colorați care mergeau pe biciclete, și dovelecii lui uriași plini de broaște ce cântau la muzicuță ca Vasile – chioru’ din capul satului…Cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spăla în copaie cu leșie ca pe cămăși, și care îl luase pe moșu’ pentru că într-o noapte, pe când era și ea tânără, frumoasă și de măritat, îi apăruse în vis, în cojoc oieresc, însuși Dumnezeu, care i-a zis <<du-te după Lică a lu’ Mălăele>>…Și ea s-a dus…Cu mama Banicoanea, străbunica mea dinspre mamă, care bea țuică povestind și chiuind pe luncile Tehomirului, și care a murit pe la nouăzeci și ceva de ani pentru că nu a mai vrut să trăiască…Cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, caldă și blândă ca un cozonac oltenesc…Cu moșu’ Hoară, tata lu’ mama, înalt și umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniștii nici d’al dracu’, îndurând mai degrabă umilința de a merge unsprezece kilometri la o fabrică unde era portar, decât să fie slugă la <<ăștia care mi-au furat pământul și viața>>…Cu Mutu’ satului, făcătorul de case…Cu Floarea cea frumoasă și bogată-n trunchi…Cu Sile cocoșatu’, ce căzuse dintr-un nuc pe vremea când era copil și rămăsese așa, cocoșat și mare în sulă, iar eu încremeneam când îmi povestea cum încălecase el pe Floarea cea bogată-n trunchi și îi făcuse nu știu ce, de simțeam cum mă furnică un ceva prin burtă și mai la vale…Cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfințiți, caltaboși, sugiuc, turtă dulce și mai ales înghețată colorată de la țigani…Cu mine, care mă țineam legat de mâna copilăriei, alergând încolo și încoace fără nicio treabă…Acolo în curtea copilăriei mele am cunoscut-o pe tanti Jusca, o unguroaică bețivă și gălăgioasă, pe Ina Zarina cea plecată-n Palestina, pe Bogart, pictorul orașului, cel care a umplut casele Târgu Jiului de flori, fructe și pepeni, pe Mioara, fata țigăncii de vizavi care mi-a arătat după gardul școlii, în pragul nedumeririi mele sexuale, lucruri de nepovestit…Copilăria, cadoul pe care ni-l face Viața pentru tot ce vom avea de îndurat…”, Horațiu Mălăele.