Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj intenționează operaționalizarea a două echipaje SMURD care să deservească cetățenii din două zone expuse din puct de vedere al urgențelor medicale. Acestea ar urma să funcționeze în cadrul Gărzii de Intervenții Hurezani și la Garda de Intervenție Tismana, două localități aflate la ceva...
Directorii de sucursale/cariere și sindicatele au în următorea perioadă pâinea și cuțitul, în ceea ce privește modul în care vor fi împărțiți cei 24 de milioane de lei, bani destinați armonizării salariilor din companie. Încă nu sunt cunoscute criteriile care vor fi argumentul clar al acordării de clase pentru...
Zarvă mare la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, organizațiile profesionale din instituție nu au putut trece ușor peste o declarație publică a managerului interimar, Gigel Capotă. Acesta a dat chiar o dispoziție prin care preciza salariaților că au obligația ''de a apăra cu loialitate prestigiul unității sanitare...
Compania germană Wielputz Automotive a renunțat la ideea demarării unei investiții la Târgu Jiu. Cu ceva timp în urmă, nemții au declarat că intenționează să construiască o fabrică de subansamble auto, proiect estimat la 10 milioane de euro. Noua unitate industrială ar fi creat 500 de locuri de muncă...
Este oficial, administrația Complexului Energetic Oltenia anunță că a mai găsit resurse suplimentare pentru majorarea salariilor. Directorii Sorin Boza și Constantin Bălășoiu, împreună cu președintele Consiliului de Supraveghere, Cornel Bobîlcă, au anunțat sindicatele că au identificat 44 de milioane de lei care vor fi adăugate la fondul de salarii.
Vestea...
În orele de vârf, zona centrală a municipiului Târgu Jiu este sufocată de maşini. Aici, ca şi în alte părţi ale oraşului, se creează aglomeraţie şi din lipsa parcărilor amenajate. Problema este una veche, nerezolvată pâna acum de autorităţile locale. Primarul Marcel Romanescu a purtat, marţi, discuţii cu arhitecţii...
Un raport al organizației Greenpeace scoate în evidență un surprinzător spirit civic al gorjenilor. Potrivit Greenpeace România, în 2015, legalitatea transporturilor de material lemnos a fost verificată și prin aproximativ 20.000 de apeluri telefonice la numărul 112, însemnând o medie de 54 de apeluri pe zi. Gorjul a fost...
Problemă după problemă la Complexul Energetic Oltenia, entitate care ține în spate Sistemul Național, dar la schimb nu prea primește nimic din partea guvernanților. Printre multele necazuri, CE Oltenia se confruntă cu perspectiva rămânerii fără front de lucru. După demisia ministrului Mediului, Doina Pană, CEO este obligat să reia...
Șeful statului, Klaus Iohannis, revine în oraşul lui Brâncuşi. Anunţul a fost făcut, marţi, de către primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Iohannis va lua parte la Conferința Internațională “Valoarea Universală Excepțională a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor»”, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Evenimentul din toamnă va marca...
Silviu-Florin Salomia, un tânăr artist fotograf din Târgu Jiu, a reușit câteva fotografii senzaționale, chiar după prima zăpadă a acestei ierni. Silviu-Florin, administrator la Infinie Studio Creative, așa cum se recomandă pe pagina de facebook, a surprins cadre care impresionează și scot în evidență măreția mănăstirilor Tismana, Lainici și...